Prozatoarea şi pianista Cella Delavrancea s-a născut la 15 decembrie 1887, la Bucureşti.
A fost fiica cea mai mare a scriitorului şi avocatului de renume Barbu-Ştefănescu Delavrancea (1858-1918) şi a Mariei Lupaşcu, licenţiată în filosofie şi matematică, profesoară de liceu şi admirabilă pianistă.
Cella Delavrancea a manifestat un talent precoce şi o rară sensibilitate pentru muzică, fiind cunoscută ca o bună pianistă încă de la opt ani. A beneficiat de o educaţie şi instrucţie deosebită în familie, vorbind fluent limbile franceză şi germană.
A studiat la Conservatorul de Muzică din Bucureşti, după care a plecat la Paris pentru a-şi desăvârşi arta interpretativă. A concertat cu succes în Europa, talentul ei fiind recunoscut de George Enescu, după cum punctează Ştefan Borbely în ”Dicţionarul Scriitorilor Români” (Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1998).
Pianista Cella Delavrancea a ocupat un loc important în evoluţia artei interpretative româneşti din sec.XX şi a influenţat semnificativ şcoala muzicală românească atât prin perfecţiunea interpretării, cât şi datorită activităţii sale de cronicar muzical.
Prozatoare şi muziciană, a publicat articole, cronici dramatice, critică muzicală şi plastică în ”Le Moment”, ”Muzică şi poezie”, ”Cuvântul”, iar după 1947, în principalele reviste ale vremii.
A desfăşurat cursuri la clase de liceu în Bucureşti (1950-1954), iar din 1954 a predat pian la Conservator. Editorial a debutat în 1946 cu volumul de nuvele ”Vraja”.
În 1970, i-a apărut volumul ”Arpegii în ton major”, iar în 1974 – ”Mozaic în timp”, care include o secţiune de note de călătorie şi de amintiri despre Barbu Delavrancea, I.L. Caragiale, Mateiu Caragiale şi Alexandru Vlahuţă.
”Cronicile şi articolele din ‘Arpegii în ton major’, amintirile, portretele, notele de călătorie din ‘Mozaic’ în timp sunt transcrieri fidele ale unor impresii nealterate de perspective teoretice, în care autoarea surprinde o totalitate a nuanţelor, de la senzualitatea mătăsoasă a culorii, până la vibraţia imaterială a structurilor plastice şi muzicale”, potrivit lui Ştefan Borbely în lucrarea citată.
În 1975 a apărut romanul de dragoste ”O vară ciudată”. Volumul antologic ”Scrieri” a apărut în 1982 şi va fi completat în 1984 cu ”Trepte muzicale”, care grupează o serie de texte radiofonice din perioada 1942-1944.
Volumul său memorialistic ”Dintr-un secol de viaţă” a fost publicat în 1987.
În decembrie 1977, Cella Delavrancea a fost sărbătorită de Uniunea Scriitorilor cu prilejul împlinirii onorabilei vârste de 90 ani. A fost primul artist din istoria culturii române care a participat la sărbătorirea propriului centenar, în 1988, la Ateneul Român, printr-un concert de gală în care a cântat alături de pianistul Dan Grigore.
Printre cei care i-au fost elevi se numără pianiştii Dan Grigore, Nicolae Licăreţ, Radu Lupu.
În plan personal, a rămas cunoscută şi pentru relaţia romantică avută cu profesorul Nae Ionescu. A fost una din prietenele intime ale reginei Maria a României.
Cella Delavrancea s-a stins din viaţă la 9 august 1991, la Bucureşti.
(Sursa:AGERPRES)
Corina Enache
