Preşedintele Klaus Iohannis a dispus implicarea de urgenţă a Forţelor Aeriene Române pentru evacuarea cetăţenilor români din Afganistan, informează Administraţia Prezidenţială.
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, a dispus luni, 16 august 2021, implicarea de urgenţă a Forţelor Aeriene Române pentru evacuarea de pe Aeroportul din Kabul a cetăţenilor români aflaţi încă pe teritoriul statului afgan. Această decizie a fost luată la propunerea Prim-ministrului României, Florin-Vasile Cîţu, având în vedere deteriorarea accelerată a situaţiei de securitate din Afganistan, necesitatea sprijinirii repatrierii cetăţenilor români aflaţi încă în această ţară, precum şi evaluările în acest sens ale Celulei de criză interinstituţionale convocate de Ministerul Afacerilor Externe”, se precizează într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale transmis AGERPRES.
Conform sursei citate, preşedintele Iohannis a fost permanent informat cu privire la evoluţia situaţiei din Afganistan de către MAE şi celelalte instituţii reprezentate în Celula de criză interinstituţională, care îşi desfăşoară activitatea în regim permanent pentru analizarea evoluţiilor şi propunerea adoptării demersurilor concrete necesare.
„România va continua activ consultările şi coordonarea politice cu partenerii din Uniunea Europeană, aliaţii din NATO, inclusiv cu Statele Unite, pentru evaluarea evoluţiilor, a efectelor lor şi pentru adoptarea măsurilor care se impun pentru gestionarea acestora – atât în formatele regulate, cât şi în cele speciale, precum reuniunea extraordinară a miniştrilor afacerilor externe ai UE de marţi, 17 august, sau reuniunea de urgenţă a Consiliului Nord-Atlantic din aceeaşi zi”, se menţionează în comunicat.
Premierul Florin Cîţu anunţase, anterior, că în acest moment în Afganistan se mai află 35 de români şi că autorităţile urmează să trimită un avion după aceştia.