Ministrul Agriculturii, Aurel Simion, despre piețele de desfacere pentru producătorii români

385 0

Aurel Simion este Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, din 2019. Acesta încearcă să găsească o soluție pentru lipsa unei piețe de desfacere pentru producătorii noștri.
Ministrul vâlcean spune că, forța unui lanţ stă în veriga slabă. Punctul său de vedere a fost consemnat recent în revista Fermierul.

“Veriga slabă a agriculturii la ora actuală, din punctul meu de vedere, printre altele, este desfacerea. Şi atunci va trebui să ne orientăm, ministerul să se orienteze spre a identifica nevoia şi a crea piaţa. Piaţa înseamnă nevoie, piaţa înseamnă necesitate. Şi apoi producătorul, fermierul, vine din spate şi umple golul. Tocmai de aceea, prin Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – vorbesc de planul naţional, ca să dau un exemplu – ne-am gândit la reţeaua naţională de depozitare, de fapt era depozitare, colectare, păstrare, standardizare, etichetare şi aşa mai departe, inclusiv prelucrare primară, care să funcţioneze la nivel naţional, în aşa fel încât să poată să absoarbă toată producţia pe care o face românul. Odată absorbind-o, înseamnă că ai şi calitate, ai şi standardizare şi poţi să mergi mai departe – eu o gândisem să funcţioneze public-privată, 85% să aibă privatul – în aşa fel încât să poată să stabilească contracte şi contacte cu hipermarketurile, externul, HoReCa, consumatorul public. Adică ai fi destul de competitiv.

 

Nu a rămas prin PNRR, nu am putut convinge că este nevoie de o reformă, din punctul meu de vedere era o reformă totală a agriculturii, orientai politica spre piaţă şi nu neapărat spre producţie. Va trebui la ora actuală, picând acest plan piramidal, cum l-am gândit, pe trei etaje, va trebui să ne regândim, să ne repoziţionăm, să vedem cum putem să ajutăm producătorul român, şi nu neapărat producţia în sine, dar am rezolva şi o parte din securitatea alimentară, lanţ scurt de aprovizionare, balanţă comercială, rezolvăm asocierea producătorilor – că aici avem o mare problemă a producătorului român, nu vrea să se asocieze chiar dacă noi în PNDR avem şi măsură de încurajare a asocierii, ba avem şi contract cu o firmă externalizată care exact asta face, creează cooperative şi forme asociative. Avem o problemă aici, referitor la asociere, dar în acelaşi timp şi producătorii trebuie să înţeleagă, deoarece, ca să reuşeşti să fii puternic, să fii competitiv, trebuie să te asociezi.

 

N-ai şi n-avem noi „industriaşi”, m-aş bucura, în aşa fel încât să poată să ţină piept tăvălugului Pieţii Comune. Avem nevoie de asociere, avem nevoie de digitalizare, avem nevoie de foarte, foarte multe lucruri. Prin Planul Naţional Strategic, vom gândi acele depozite, cele opt depozite centre logistice naţionale pe cele opt regiuni de dezvoltare, sub ele ne-am gândit la reţeaua de dezvoltare a cooperativelor, şi ultima bază – ferma de familie şi producătorul mic – să o ajutăm în aşa fel încât să-şi construiască un depozit în spatele grădinii, în aşa fel încât să nu mai fie nevoit să-şi vândă marfa pe nimic atunci când o culege, ci s-o păstreze şi s-o vândă mai târziu, când are un alt preţ şi o altă valoare adăugată a produsului.”

C.R

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *