Vești bune: Persoanele vaccinate au risc de deces de 14 ori mai mic și risc de infectare de 12 ori mai mic

436 0

Rezultatele primului studiu privind eficiența vaccinului efectuat în România, prezentate de medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, sună îmbucurător. Persoanele vaccinate împotriva COVID-19 au risc de deces de 14 ori mai mic decât cele nevaccinate, risc de internare și spitalizare în ATI de 12 ori mai mic și risc de infectare de 10 ori mai mic.

Iată, în cifre, gradul de eficiență a vaccinului:

Eficiența împotriva infectării:

  • vaccinați peste 14 zile de la doza 2 – 90,2%
  • vaccinați 1-14 zile de la doza 2 – 83,9%
  • vaccinați primele 14 zile de la doza 1 până la doza 2 – 16,3%

Eficiența împotriva internării:

  • vaccinați peste 14 zile de la doza 2 – 92,8%
  • vaccinați 1-14 zile de la doza 2 – 85,4%
  • vaccinați primele 14 zile de la doza 1 până la doza 2 – 67%

Eficiența împotriva internării în ATI:

  • vaccinați peste 14 zile de la doza 2 – 92,1%
  • vaccinați primele 1-14 zile de la doza 2 – 80,5%

Eficiența împotriva deceselor:

  • vaccinați peste 14 zile de la doza 2 – 93,2%
  • vaccinați primele 1-14 zile de la doza 2 -79,6%

Concluzii – Vaccinarea cu schemă completă:

  • Scade de 14 ori riscul de deces
  • Scade de 12 ori riscul de spitalizare și de internare în ATI
  • Scade de 10 ori riscul de infectare cu SARS-CoV2

Datele în baza cărora a fost efectuat acest studiu sunt din perioada valului trei al pandemiei în România, când tulpina britanică Alpha era cea dominant.

Eficiența vaccinurilor se menține la peste 90% și în cazul tulpinii indiene Delta, atunci când vorbim despre prevenirea spitalizărilor, a formelor grave și a deceselor, a precizat Valeriu Gheorghiță.

C.R

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *