USR viitor de „Aur” are!!! Când se adună gloata fără doctrină…

556 0

Guvernele pesediste ale lui Liviu Nicolar Dragnea au reușit o performanță fantastică. Să scoată în stradă sute de mii de oameni sub sloganul #REZIST, indiferent de capacitățile lor intelectuale, indifferent de meserii, indiferent de opinii politice. Astfel prin piețele orașelor ieșeau împreună florărese, actori, zidari, profesori, afaceriști dar și mulți neica-nimeni, întreținuți pe banii babacilor! Dacă te uitai în cartea lor de muncă, găseai până la vârsta de 34-40 de ani, un mare ZERO barat!

Încă de pe atunci  bănuiam că în spatele acelor mișcări se află personaje din umbră și care, cu siguranță, vor dori  să culeagă fructele mâniei, atunci când acestea vor da în pârg. Analiștii politici dădeau ca sigură transformarea gloatei #REZIST într-un partid. Numai că, protestatarii, unii dintre ei de bunăcredință, urmăreau, deocamdată doar blocarea schimbărilor din justiție care, se spunea că-l vor scăpă pe Livache de pușcărie!  Livache a ajuns până la urmă în pușcărie, #REZIST s-a estompat încetul cu încetul, lumea din stradă s-a rărit, era liniște. Dar o întrebare preocupa pe ziariști și analiști:Bun, florăresele se vor întoarce la florării, actorii pe scenă, profesorii la catedră dar, dar… ăia fără de service și carte de muncă ce vor face acum când au rămas fără  ocupația urlatului? Mister total.

 

PUCIUL LUI BARNA SAU CUM A RĂMAS NICUȘOR FĂRĂ DE PARTID.

 

De ani buni, Bucureștiul cunoștea o dezvoltare haotică, clădirile de patrimoniu, oazele de verdeață, fostele uzine și fabrici, complexele sportive fiind rase la pământ și înlocuite cu gigantic proiecte imobiliare. Și în timp ce primarii își făceau de cap, având în spatele lor afaceriști veroși, un singur om se preocupa cu adevărat de salvarea Bucureștiului. Acest om era un mathematician, Nicușor Dan, care înființase un ONG, USB (Uniunea Salvați Bucureștiul), și care chiar reușise să blocheze mai multe demolări de clădiri sau defrișări de parcuri. Deși omul nostru nu prea trecea sticla, prezența sa la televiziuni și rezultatele sale, l-au făcut cunoscut, i-au crescut adepții și sprijinitorii. Atunci, Nicușor s-a hotărât să ia taurul de coarne și în urmă cu cinci ani, el și USB-ul, au candidat la alegerile locale din capitală, obținând un scor mare, fiind pe locul doi, depășind partide ca PNL, PMP sau PRM! Sub euphoria rezultatului, Nicușor Dan a anunțat, chiar din noaptea de după alegeri, transformarea ONG-ului în partid, dar nu unul local, deci USB a devenit USR, adică Uniunea Salvați România. Dar fiind acum partid național îi trebuiau oameni și filiale, dar de unde să-I iei?

Și uite așa, #REZIST-ul s-a trezit la viață, dar în general partea aia cu nemunca, și s-a pus pe clocit și clonat filiale în toată țara. În euphoria înscrierilor în partid, mai nimeni nu a stat să verifice calitatea noilor membrii. Astfel de la SIBIU a apărut unul înalt, dar înalt mamă, unul gelos pe conorășeanul său Klauss și care voia să-I calce pe urme adică întâi primar apoi, cine știe, nu? 

Acest individ, pre numele său Barna, a făcut ce a făcut și s-a fofilat în apropierea lui Nicușor, ajungând chiar vice-președinte al noului partid. Ajuns acolo a început să lucreze, nu muncă fizică, nu vă speriați, ci cu sapa, făcându-I o groapă lui Nicușor Dan,   în care acesta din urmă a și căzut, pe timpul vestitului REFEREND AL FAMILIEI! Dan susținea familia tradițională, dar noii veniți, cunoscuți și ca noii marxiști, conduși de d-alde Barna, Armand, Fritz, Caramitru, cel mic, Stelian, și mulți alții, promovau libertinismul, nu libertanismul! și cum âștia din urmă erau majoritari, salvatorul Bucureștiului a fost ejectat din propriul său partid, și înlocuit cu maleficul și parvenitul sibian!

 

Fiind pe minus, Barna a ales PLUS!

 

Ei, avea acum Barna, pentru propulsare, un partid născut nu din spuma mării ci din zgomote, proteste și ceva servicii inteligente, dar nu avea și nume grele care să treacă sticla. L-a avut la început pe junele Caramitru, gură bogată și spurcată, dar și acesta l-a părăsit când a văzut cu cine avea de a face în realitate.

În acea perioadă, un controversat politician, trecut prin mai multe guvernări. De la Tăriceanu, Boc și Ponta, domnul Cioloș nu se dăduse plecat din ministerul agriculturii și nici din relațiile sale franceze, căci nu mai știai pe cine slujește omul ăsta și de unde-și încasează diurna! Cei răi spuneau că de la două guverne. Cei mai răi suprasolicitau  amintind și de două servicii inteligente, unul de pe malul Senei, altul născut cu forcepsul din avortul fostei securități comuniste române!   

Ei bine, acest om cu două mame dar și cu doi „nași” își crease și el un partiduleț de buzunarr, și ăla de ceas, și deși se numea pompos PLUS, era atât de minuscule încât nu-l vedeau sau îl evitau alegătorii. Un partiduleț fără membrii, fără voturi, dat cu un lider fost Comisar European.

Și acum să vezi drăcie, i-a adunat, dracului știe cine, pe d-alde Barna și Cioloș la un loc, poate ne lămuresc ce și cum servicile, și au pus de-o alianță și eventual fuziune. Dar să vezi în ce condiții. Marele partid USR împărțea în mod egal totul, liste și funcții, cu inexistentul PLUS! DE CE OARE SĂ FI FOST Barna așa de generos? Nu știm dar putem bănui, nu vorbi, căci nici dracului nu știe cine ne vede și ascultă!

Deci, USR a luat cu ea la toartă PLUS, și-au început asaltul ciolanului!

 

Nu vrem primării și ministere neimportante!

 

Dornici de înlăturarea rapidă a ciumei roșii, dar și împinși de la spate de mutul de la Cotroceni, liberalii lui Orban au negociat o viitoare alianță cu UDMR, PMP și USR. PMP a ieșit din calcule, partidului fostului marinar neajungându-I voturile primate de la români, astfel că, vrând nevrând USR a ajuns vioara întâi la negocieri, lucru la care se pricepea bine. și așa a obținut primării importante precum cea a capitalei dar și două sectoare, Brașovul, Timișoara sau Alba Iulia etc. și aici se putea trage un semnal de alarmă dar Klauss, Orban și Bogdan au fost muți, surzi și chiori de-a binelea. În timp ce liberalii nu-și mai puneau candidat acolo unde era un userist sprijinit de toți, mârlanii foști #rezist dublau candidaturile în fiefurile liberale, precu în Clujul lui Boc, Oradealui Bolojan sau Constanța lui Chițac. și în multe alte localități! curat paroliști oamenii lui Cioloș și Barna.

Dar a venit și momentul legislativelor iar PSD-ul a pierdut și a mai apărut, surpriză, și un partid AUR, un partid de needecuați, infractori dar mai ales de naționaliști de cea mai joasă speță!

Au urmat negocierile pentru preluarea puterii și useriștii i-au jucat cum au vrut pe liberali, totul cu acordul tacit al mutului de la Cotroceni, scuze pentru pleonasm! Astfel USR-ul a obținut de la generosul Orban, toate ministerele cu bani grei și putere, de la Dezvoltare la Justiție, de la Economie la Fonduri europene, bașca și funcția a doua în stat, madame #rezista Dragu fiind instalată în funcția de Președinte al Senatului!

Așa se face că, deși obținuseră abia cel de al treilea scor, useriștii controlau peste 50% din puterea și economia noului Guvern PNL-USR=UDMR!

 

Stelian Ion și marile sale realizări!

 

Unul dintre marii performanți ai USR-ului este cu siguranță micul Stelian Ion, fostul apărător „onest” al lui Mazăre și Nicușor Constantinescu. Pus cu surle și trâmbițe la șefia Ministerului Justiției, într-un an acesta s-a făcut remarcat prin:

– Nemodificarea codurilor penale și civice impuse de Curtea Constituțională.

– Nedesfințarea SIJ-ului, deși Uniunea Europeană și Comisia de la Veneția ne-o ceruseră insistent.

– Tergiversarea numilor noilor  procurori șefi la Parchete.

– Neacordarea avizelor necesare unor ordonanțe guvernamentale!

De fapt, singura și marea realizare a lui Stelian Ion, este obținerea prin fraudă de la Mazăre a unui apartament ANL la care nu avea dreptul legal.

În ultimul timp Stelian Ion a devenit mărul discordiei în alianța de la guvernare. Și asta legat de PNDL 3 supranumit Anghel Saligny. Acest proiect susținut de PNL și UDMR prevede suma de 50 miliarde de lei ce va fi împărțită primarilor pentru dezvoltarea localităților pe care le conduc. Dar cum cei de la USR nu au decât vreo 50 de primari, în  oponență cu PNL și PSD care au între 1300 și 1500 de primari fiecare, pe ei nu prea îi interesează acest proiect. De fapt useriștii sunt furioși că nu vor controla ei acest purcoi de bani și atunci au trecut la acuze. Ei spun că banii respectivi vor fi furați de liberali și udemeriști. Apropos, sunt useriștii urmașii lui Nostradamus și ai Babei VANGA? De unde știu ei că banii din PNDL vor fi furați? de nicăieri dar trăncănesc și dau din gură precum bebelușii când le iei suzetele!

Acest proiect PNDL 3-Anghel Saligny avea nevoie de un aviz, negativ sau  pozitiv, de la Ministerul Justiției, recte onorabilul(?) Stelian Ion. Dar acesta nu l-a dat blocând cu brio proiectul. Deși premierul Câțu i-a solicitat de mai multe ori și l-a și avertizat, Stelică s-a făcut că plouă. Și c ear fi trebuit să facă un premier atunci când un ministru nu-l ascultă? Îl dă afară urgent. Așa a făcut și Câțu. sufficient pentru ca useriștii să ia foc! Și ce foc au au declanșat, mamă-mamă! 

 

Jos Câțu, sus Stelian!

 

Useriștii, în frunte cu celebrul cuplu de comici ai micului ecran, și nu numai, Barna și Cioloș, au scos măciucile și i-au cerut premierului să demisioneze și au pus o condiție dură, amânarea PNDL 3 și reinstalarea micului Napoleon la Justiție! Normal, liberalii au făcut front comun și au declarat că singurul premier acceptat de ei este… Florin Câțu. Atunci, foștii #rezist au anunțat declanșarea jihadului, adică o moțiune de cenzură. Adică copiind metoda brevetată de PSD-ul lui Dragnea, astfel fiind unica țară din lume în care un partid își dărâmă propriul Guvern. Și nu o dată ci de… trei ori! Mare e grădina Ta, Doamne! Și plină de useriști necopți la minte dar ariviști, lipsiți de orice  scrupule, niște politicieni mai răi decât cei ai ciumei roșii!

 

Alianța contra naturii!

S-a găsit AUR la USR!!!

 

Dar cum useriștii nu au voturile necesare pentru depunerea unei moțiuni de cenzură, și-au încălcat peste toate principiile enunțate cu surle și trâmbițe și au trecut la negocieri cu ciumații de la AUR! Cine ar fi crezut că puritanul Barna cel care nu-I scotea pe auriști din nenorociți, sociopați, nefrecventabili, psihopați etc. acum să se pupe cu d-ade Simion și Târziu. La fel, cine ar fi crezut că h(aur)iștii, cei care îi considerau pe useriști niște trădători de țară și neam, niște dezaxați atei, homosexuali și hoți la drumul mare, acum își dau mâna cu aceștia pentru căderea Guvernului Câțu. Nimeni nu ar fi pariat nici măcar cinci bani găuriți pe eventuala alianță contra naturii, AUR vs USR!!! Și totuși minunea s-a întâmplat deși, imediat, atât Barna și Cioloș au negat vreo colaborare cu renegatul AUR. Și asta deși moțiunea de cenzură a fost și este semnată la comun de cele două partied antagonice! Ba mai mult, unii lideri useriști au descoperit, acuma, că la AUR sunt și oameni integrii cu care poți să dialoghezi. La fel și Simion a început să găsească lucruri bune pe la USR! Unde ești tu, Caragiale, să mai scrii niște Mofturi Românești?!!!

 

Perversiuni made USR!

 

    Culmea balcanismului suprem pervers a dat peste limite vărsând dejecții prin decizia USR de a depune moțiune de cenzură contra guvernului din care fac și ei parte, dar fără să-și dea demisiile din funcțile de miniștrii, secretari de stat, prefecți și reprezentanți în Agențiile de Stat, așa cum era firesc! Deci mârlanii vor și la putere dar și în opoziție, vor să critice dar să și halească banii bugetului de stat, cu alte cuvinte vor să stea cu curul în cel puțin două luntrii!

Ei susțin, senini, că dacă moțiunea nu trece, abia atunci își vor da demisia. În schimb dacă moțiunea rece, vor rămâne la guvernare, fără Câțu premier dar cu Ion Stelian, ministru la Justiție! Bă homunculilor avortoni, ne credeți chiar tâmpiți? Unde dracu” ați mai văzut voi așa combinație a la Ionesco? De ce nu recunoașteți că vă pare rău după banii de la PNDL 3? Apropos, unde este conștiința voastră de #rezist de ați putut face alianță cu dușmanul numărul unu al vostru, AUR?

Dar ce ne mai miră duplicitatea voastră dacă însuși șeful vostru Barna este un exemplu cras de incosecvență!!! Atâta timp cât nu-l durea nimic pe Barna, acesta susținea sus și tare DNA! Dar atunci când procurorii acestei instituții juridice și-au băgat nasul în rău-mirositoarele afaceri cu fonduri europene, tovarășul Barna s-a răsucit și a criticat DNA-ul pe motiv că acesta face jocuri politice murdare! Deci inconsecvența este la modă la USR și membrii săi joacă după cum le sunt sau nu goale buzunarele sau după cum le convine sau nu decizile politice! La șmecherii și întoarceri și rupturi de fronturi se pricep bine, cu onoarea stau mai prost!

 

Ce va urma?

 

Deocamdată nimic nu este clar, partidele încă negociază pe la spate, dar scaunul lui Câțu este tot mai mâncat de carii! Probabil că acesta din urmă își va pierde postul, dat tot atât de sigur este și faptul că KLAUSS nu va numi premier decât tot de la PNL, așa încât PSD-ul mai are de așteptat. Dar ce se va întâmpla cu cei care au aprins flacăra răzmeriței? Sunt toate șansele ca useriștii să rămână fără colegii, iar Barna să nu mai fie ales la următorul congres, președinte USR-PLUS! și să câștige Cioloș, omul din umbră, omul susținut de servicii. Unele departe de Carpați…

Marele câștigător va fi nefrecventabilul partid AUR, iar marele pierzător nu va fi PNL-ul ci, culmea, PSD-ul! De ce? Simplu, AUR le-a furat inițiativa devenind eroul jucător principal, în  timp ce Ciolacu medita și calcula ca o babă boabele de porumb!

Cu siguranță și USR-ul va pierde mulți simpantizanți degustați de alianța așa-zișilor reformiști cu naționaliștii extremiști de la AUR.

Cine seamănă vânt, va culege furtună!  

Articole asemănătoare

Eliminarea pensiilor speciale

Postat de - 29 ianuarie, 2020 0
FacebookTwitterCamera Deputaților a decis eliminarea pensiilor speciale, inclusiv ale magistraților și parlamentarilor. Guvernul Orban a anunțat la începutul anului că…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *