Sunt bucuros să anunț astăzi, în zi de mare sărbătoare creștină, startul obiectivului de investiții “Proiectarea și execuția lucrărilor pentru Centrul de Management Integrat al Deșeurilor din comuna Roești”

1300 0
Investiția reprezintă ultima componentă, și cea mai importantă, dintr-un proiect de mare anvergură, respectiv “Fazarea proiectului Sistem de management integrat al deșeurilor solide în județul Vâlcea”, pentru care CJ Vâlcea a obținut o finanțare europeană de cca 30 de milioane euro (fără TVA).
 
Într-un an și jumătate, vom ajunge la finalizarea implementării proiectului și, implicit, a acestui ultim obiectiv de investiții, care înseamnă realizarea unui depozit ecologic și a două stații de sortare, respectiv, de tratare mecano-biologică a deșeurilor.
 
Numai pentru realizarea investiției de la Roești, au fost alocați cca 17,7 milioane euro.
 
Le mulțumesc primarilor care au fost prezenți alături de noi și, de asemenea, reprezentanților firmei constructoare care vor avea, începând de astăzi, o misiune dificilă, aceea de a duce la bun sfârșit un proiect mult așteptat de vâlceni.

 

Articole asemănătoare

13…cu noroc!

Postat de - 23 iulie, 2024 0
Peste 13.000 de oameni au fost prezenți la festivalul nostru „Fii COOL la CULE”, în cele trei zile în care…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *