Deputat Eugen Neață: recunoștință pentru medaliile aduse acasă de sportivi și de antrenorii lor

396 0

Deputatul social democrat Eugen Neață a depus recent, în Parlament, o initiativă ce face referire la beneficii aduse sportivilor, o categorie uneori ignorată de politicieni.

Am inițiat o nouă inițiativă în Parlamentul României care conține mai multe completări și modificări pentru Legea 69 din anul 2000, a educației fizice și sportului. Asistăm cu toții de mai mulți ani la micșorarea numărului de medalii cu care sportivii noștri se întorc de la competițiile internaționale. Cele două Olimpiade organizate la Tokio în această vară ne-au arătat că sportul românesc și-a pierdut foarte mult din forța de odinioară. Ne bucurăm, desigur, de fiecare medalie câștigată de sportivi în numele României, dar nu putem asista liniștiți la pierderea locurilor pe care România le ocupa cândva în vârful ierarhiilor mondiale.

Ca parlamentar, m-am interesat în lumea sportivilor de performanță, de ieri și de azi, și am identificat câteva posibile cauze ale regresului despre care vorbesc. Unele dintre ele pot fi corectate prin inițiativa legislativă formulată de mine, pachet de modificări și completări la Legea educației fizice și sportului, pe care le-am și depus astăzi pentru dezbatere și aprobare în Camera Deputaților.

În esență, cer mai multă atenție acordată sportivilor, dar și antrenorilor care se ocupă de sportivi. Există o atitudine veche, de indiferență față de munca și de rolul pe care îl au antrenorii în pregătirea pentru performanță a sportivilor români. Am cerut în documentul propus mai multe beneficii financiare pentru antrenorii ai căror sportivi obțin medalii de aur, de argint sau de bronz la competiții olimpice, europene și mondiale. Performanța la acest nivel se obține întotdeauna prin munca în  echipă a sportivului și a antrenorului său. Tocmai de aceea am cerut recompense acordate de statul român în egală măsură pentru cei care concurează cât și pentru cei care îi pregătesc pentru performanță.

Antrenorii trebuie îndemnați să-și urmeze pasiunea la fel ca sportivii. Mai mult, printre beneficii, este nevoie și de un suport dincolo de anii de activitate, o pensie viageră care să le dea încredere în viitor pentru a-și dedica prezentul obținerii de mari performanțe sportive.

Am cerut de asemenea ca toți sportivii care câștigă medalii să primească stimulente, nu numai unii dintre ei sau, selectiv, pentru unele competiții internaționale da și pentru altele  nu, cum se procedează acum. Trebuie să ne hotărâm: vrem performanțe sportive sau nu?

Dacă le vrem cu adevărat, atunci trebuie să stimulăm cu adevărat pe cei care obțin aceste performanțe, pe sportivi și pe antrenorii lor, în egală măsură.

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *