Eugen Neață a votat, alături de partidul său, împotriva guvernului Cioloș

330 0

Deputatul social-democrat Eugen Neață a votat, evident, la fel ca toți membrii formațiunii sale, împotriva guvernului Cioloș.
Nicio altă formațiune politică nu a agreeat formula propusă de userist, chiar dacă, useriștii au pus umărul vârtos la votarea moțiunii împotriva guvernului Cîțu. Liberalii au preferat să se abțină, cu excepția câtorva.

Iată ce opinează social- democratul pe contul său de socializare:

“Un vot pentru mai multă responsabilitate

Românii mor cu sutele în fiecare zi. În ultimele patruzeci și opt de ore au fost uciși de coronavirus peste o mie de oameni. O localitate întreagă din mediul rural.

De la primul și până la ultimul, au dispărut dintre ai noștri cu mult peste patruzeci de mii de oameni. Mult mai mult decât populația unui municipiu reședință de județ, cum este Miercurea Ciuc, de exemplu. Este evident că statul român nu-și poate proteja cetățenii. Nu statul în întregul său, cum a încercat cineva să ne facă din vorbe cu câteva zile în urmă, ci persoanele din fruntea statului.

Statul român are în frunte un guvern care se mai numește și executiv. Un executiv este și președintele. Toți aceștia controlează instituții care ar trebui să-i apere și să-i protejeze pe cetățenii români. Este evident că nu au făcut-o. Nu au făcut-o din timp, nu o fac nici acum și nu dau semne că o pot face în viitorul sumbru care ni se arată.

Ca deputat social-democrat în Parlamentul României, am votat astăzi împotriva propunerii de guvern pe care a făcut-o domnul Cioloș. Trecem printr-o situație națională atât de gravă încât nu ne permitem să punem în locul unor nepricepuți alți nepricepuți. Cu atât mai mult cu cât printre miniștri propuși se găsesc persoane care se fac vinovate de actuala situație medicală, economică și socială.

Propunerea de miniștri făcută de Dacian Cioloș a urmat linia anecdotică în care președintele țării l-a desemnat pe el însuși. Această serie de glume politice este una dintre cele mai cinice din câte a înregistrat istoria acestei țări. Ea ne arată că, la nepricepere și iresponsabilitate, câteva persoane politice din această țară pot adăuga deficiențe personale greu de rostit în cuvinte.

De la tribuna Parlamentului, partidul din care fac parte a invitat pe toată lumea interesată de binele acestei țări la consultări directe și la respectarea cu sfințenie a recomandărilor pe care le fac specialiștii. Când oamenii mor cu miile, în statul care nu este capabil să-i protejeze, nu statul poartă vina, ci cei care ocupă locurile de comandă de la cârma lui. Acolo este nevoie de oameni noi, fermi, pricepuți și responsabili. Locul celor care au pus statul român pe o poziție atât de rușinoasă în clasamentul mondial al victimelor acestei pandemii este în cu totul altă parte.”

C.R

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *