Proiectul privind înființarea sistemului de distribuție a gazelor naturale în Bujoreni și extindere rețea la Călimănești, declarat ELIGIBIL

858 0

Primarul comunei Bujoreni vine cu vești foarte bune pentru locuitorii pe care îi păstorește, dar și pentru edilul șef din Călimănești, Dr. Florinel Constantinescu, pentru sprijinul acordat. Mai exact, este vorba despre înființarea sistemului de distribuție a gazelor naturale în Bujoreni.

“Dragi cetățeni ai comunei Bujoreni, azi vreau să vă dau o veste excelentă, o veste care pe mine mă bucură și îmi dă speranțe pentru un viitor mai bun. Știu că ani de zile ați fost amăgiți, însă acum totul devine realitate. Vorbesc despre înființarea sistemului de distribuție a gazelor naturale în Bujoreni.

După cum bine se știe, la sfârșitul anului 2020, Primăria Bujoreni și Primăria Călimănești s-au asociat în proiectul “Extindere rețea inteligentă de distribuție gaze naturale în orașul Călimănești și înființare sistem de distribuție gaze naturale în comuna Bujoreni”. Proiectul, depus pe POIM (Programul Național de Infrastructură Mare), este în valoare de peste 15 milioane de euro și a fost declarat ELIGIBIL de către Autoritatea de Management. De acum încolo lucrurile vor intra în linie dreaptă. Sigur, vom mai avea de făcut câteva clarificări și documente, însă acum avem certitudinea că investiția va fi realizată. Trebuie menționat totuși că lucrările începute împreună cu Distrigaz vor continua, iar acest proiect va asigura finanțarea pentru toată comuna Bujoreni.

Pe această cale aș dori să aduc mulțumiri  domnului primar al orașului Călimănești, Florinel Constantinescu, dar și întregii echipe de proiect pentru tot efortul depus, un efort considerabil, care, în final, a fost răsplătit. Vă mulțumesc!

Gheorghe GÎNGU,

Primarul comunei BUJORENI”

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *