Toamna pe Cheile Lotrișorului, o simfonie de nuanțe, străluciri și mlădieri ale apelor și pădurii

110 0

Valea Lotrișorului, foarte accesibilă, din Valea Oltului, imediat lângă Hanul Lotrișor, de pe DN7, face parte din Munții Căpățânii și din Parcul Național Cozia și a devenit unul din cele mai căutate trasee de trekking amenajate, din Vâlcea.

Responsabili sunt cei de la PN Cozia, care au reparat drumul, deși, acum este închis cu barieră. Aceștia au montat măsuțe, bănci și coșuri de gunoi, au instalat panouri de informare. Taxa de vizitare este de 5 lei. Și, da, în zonă sunt și animale sălbatice, chiar cele de pe panouri, adică râși, urși, lupi, capre negre, castori, păsări de pradă, însă, cu excepția unor capre negre foarte relaxate, care te privesc uneori cu interes de la înălțimea confortabilă a stâncilor pe care pasc, parcă râzând, se feresc de oameni.

Cascada și tunelul Lotrișor sunt declarate arii protejate. Dealtfel, Parcul Național Cozia este considerat unicat în România prin varietatea faunei și a vegetației. Pe versantul sudic, unde se resimt influențele submediteraneene, există o specie de gorun ce crește până la 1000 de metri altitudine. Totodată, aici traiesc ambele specii de vipere, dar și scorpionul carpatic.

Aproape toți turiștii vizează cascada, însă, de la cascadă în sus, drumul continuă și este de o frumusețe aparte, mai ales acum, când paleta de culori a toamnei explodează în tonuri și nuanțe parcă ireale.

Cascada Lotrișor este, poate, chiar unicat în România, fiind făcută de om în anii 1970 – 1971, când a fost refăcut drumul forestier și pârâul a fost deviat printr-un tunel săpat în stâncă. Poți ajunge deasupra cascadei urcând o potecă. Odată, se putea ajunge și deasupra ei, prin tunel, însă, pe partea superioară, accesul a fost blocat, prin construirea unui zid. Altitudinea ei este între 485 și 515 de metri, așadar avem o cădere a apei de aproximativ 30 de metri, poate, ceva mai mult.

Iată ce spunea regretatul cercetător, prof. Gheorghe Ploaie, despre Cascada Lotrișor și despre cheile pe care le străbați să ajungi la ea, și chiar mai departe:

„Cheile Lotrisorului, sunt de departe, unele dintre cele mai spectaculoase din județul Vâlcea și care, prin grija Parcului Național, au conservat o vegetație și o faună aproape virgină. Râul de munte a tăiat efectiv acest granit îin drumul său spre Olt. Lotrișorul nu este un râu mare, dar atunci când plouă, debitul său are o anvergură care antrenează cu el toate grohotișurile, are o viteză năucitoare și a dăltuit o adevarată dantelărie în pereții aproape verticali ai muntelui. Avem de a face cu un canion în toată regula, distanța dintre pereți, în anumite zone, nu depășește 5 metri și asta, pe o înălțime uriașă. Pe aceste creste, capra neagră și râsul pot fi des întâlnite”.

Sunt cam cinci kilometri de mers prin acest canion al Lotrișorului, pe drum forestier, uneori, pereții stâncilor se aproapie atât de mult, încât par a se atinge. Creste semețe răsar din vegetație și lumina soarelui răzbate greu, doar la înălțime, dar, acolo unde razele ajung, îmbracă totul într-o lumină feerică. Drumul a fost amenajat de administratorii Parcului Național Cozia. Mai nou, accesul fiind oprit pentru mașini, drumețul are răgaz să admire dantelăria săpată în piatră,  cavitățile din pereți, dispunerea geologică a straturilor de sedimentare, precum și urmele vechi albii a râului care a modelat versanții, însă râul crează un adevărat spectacol, cu albia sau săpată în fel și chip, de ape, de-a lungul vremurilor. Ici-colo, eroziunea crează mici cascade, marmite, jgheaburi, iar jocul păstrăvilor și al frunzelor în ape este absolut minunat.

O splendoare de cascadă, vizitată anual de zeci de mii de turiști

 

După parcurgerea celor cinci kilometri de chei, începe să răzbată tunetul cascadei, din ce în ce mai profund. După 2-3 curbe, apare brusc, în dreapta, apa căzând de la aproximativ 30 de metri, în câteva trepte. „Este un vuiet continuu, dar care nu se datorează doar înălțimii cascadei ci si altui fenomen, ascuns sus, printre stânci ”, spunea prof. Ploaie. „În anii 70, din câte știu, râul avea doua ramuri, una mare, care continua drumul pe aici, pe lângă versanți, și un mic braț care străpungea muntele. S-a luat o decizie extrem de importantă. Pe vechea albie, atunci când ploua, tot drumul era blocat, nu se putea urca spre păduri, spre stâne, era închis complet. Și atunci s-au gândit autoritățile că cea mai bună soluție este devierea apei”.

Astfel, a fost străpuns muntele orizontal, pe o lungime de 30 de metri, printr-un tunel înalt de 3 metri și lat tot de 3 metri, care să anuleze complet albia veche și tot râul Lotrișor sa fie ghidat pe acest traseu.

Accesul spre tunel se face din spatele a două stânci, prin coborarea pe trepte improvizate, de cinci metri adâncime, însă, cum scriam mai sus, acum, acesul publicului este barat. De sus se pot admira micile cascade din amonte și  se putea ajunge la tunelul săpat în stâncă. Practic, este singura cascada din România ale cărei ape trec, înainte de a se prăbuși, printr-un tunel.

„Este un fenomen unic în țara noastră, un exemplu în care se vede cât de armonios au lucrat omul și natura în tandem, oferind un autentic spectacol de neregăsit în alte părți din țară. Complexul acesta de cascadă plus tunel de apă este o imagine de neuitat și, prin continuarea cu canionul, Vâlcea are multe de oferit iubitorilor muntelui”.
Octombrie, spectacolul culorilor

 

Cam o oră și jumătate ia turistului să ajungă la cascadă. Și, poate, la fel sau mai puțin înapoi, grație diferenței de altitudine. Cei nepregătiți se mai vaită de picioare, însă, călătoria poate fi văzută ca o plimbare într-un parc mai mare, de fapt, asta și este, un parc natural. Amatorii de trekking văd drumeția ca pe o glumă, traseul fiind destul de lejer, Sportivii și montaniarzii pot accede, după alți câțiva kilometri de mers prin canion, la priveliști formidabile, zone deschise, unde drumurile se bifurcă către munte, ori către stânele zonei, unde soarele își face simțită prezența ceva mai mult. La un moment dat, după ieșirea din canion, drumul se ramifică. Acolo, până nu demult, era o poiană superbă, unde iubitorii de  munte instalau vara corturile și făceau focuri de tabără, acum, pare a fi începutul unui șantier, excavatoarele au remodelat complet zona. Din loc în loc, pe traseu, apar trunchiuri de copaci; unele au fost doborâte de vijelii și nămeți, altele, de drujbe, lucru mai ciudat, fiind parc național, dar, nu ne aventurăm în speculații, uneori se practică acele tăieri controlate, ca niște igienizări ale pădurii, aceasta este strict treaba autorităților.
În orice anotimp, zona oferă călătorului senzații deosebite și bucurii pe măsură. Iarna, drumul este acoperit de zăpadă sau gheață, soarele și umbrele nasc tonalități de auriu și azuriu pe omăt și pe creste, arborii, cu crengile goale, poartă hlamida albă și sunt tapetate cu cristale strălucind în soare; râul, micile căderi de apă și picurii de pe pereții de stâncă crează candalabre enorme, cu țurțuri, parcă din cristal, ce te lasă fără grai. Primăvara, mugurii cruzi, în verde viu, pocnesc în soare, natura revine la viață, totul este plin de veselie. Vara, natura poartă cu măreție haina verde a pădurii, iar drumul este asaltat de sute de oameni, mai ales în weekend, când fug de canicula din sud. Însă, toamna, totul pare apoteotic: văpăi roșiatice țâșnesc orbitor din pădurile ce tivesc stâncăriile, nuanțe și tonuri de galben,auriu,  verde, arămiu, rubin,ruginiu și brun exaltă din jocul soarelui desprinse de umbra rece și albăstruie a muntelui.  Specii și soiuri superbe de arbori conviețuiesc admirabil  în această simfonie de culori, frunzișuri și mlădieri, foșnetul pădurii mirifice e concurat de culorile ce umplu de nesaț privirile și sufletele. Magnific!

Sfatul nostru e să porniți la drum cu bateriile încărcate. Bateriile proprii, energia necesară să facem față traseului. Acumulatorii telefoanelor și ai camerelor foto. Este absolut superb!

Kandy Reisenauer

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *