Adriana Pistol:”Reticenţa părinţilor de a nu fi de acord cu testarea copiilor în unităţile de învăţământ este nejustificată”

875 0

Directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Adriana Pistol, a declarat la Maratonul informării că testele COVID din şcoli nu sunt invazive și că reticenţa părinţilor de a nu fi de acord cu testarea copiilor în unităţile de învăţământ este nejustificată.

De asemenea, medicul epidemiolog a precizat că testarea copiilor este una din posibilităţile prin care poate fi prevenită închiderea şcolilor.

“Teste există şi în prezent, problemă esenţială este că părinţii trebuie să înţeleagă că dacă dorim un proces de învăţământ, acesta implică uneori şi astfel de teste, că acum este cu beţişorul din nas şi după aceea cum va fi din salivă, important este că ceea ce am observat noi, această foarte mare reticenţă, după opinia mea medicală total nejustificată, pentru că acestea nu sunt teste invazive, invazivă este o injecţie”, a transmis Adriana Pistol.

Ea consideră că dacă sunt cumpărate teste şi acestea nu vor fi folosite, atunci vom vedea un număr mai mare de cazuri de COVID.

“Ceea ce ar trebui să se schimbe, participarea părinţilor în managementul acestor cazuri, în sensul acceptării testării copiilor, va fi esenţială. Dacă vor fi cumpărate teste, indiferent de care sunt acestea şi ele nu pot fi utilizate, în această situaţie sigur că vom vedea un număr mai mare de cazuri şi prin urmare şi efectele se pot face mult mai bine simţite. Testarea copiilor este una dintre posibilităţile prin care putem să prevenim închiderea şcolilor şi a procesului de învăţământ”, a mai explicat Adriana Pistol.

 

Mihaela Iliescu

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *