Elevii pot fi testați acasă, cu obligativitatea comunicării rezultatului pe email. Se mai pregăteşte o decizie a CNSU, astfel încât să fie permisă prezenţa fizică în localităţile cu rata de infectare mai mică de trei la mie, indiferent de procentul de vaccinare al personalului.

821 0

Fiecare școală va decide dacă doreşte, are condiţii şi disponibilitatea cadrelor didactice pentru testarea elevilor. Dacă nu, testele vor fi utilizate la domiciliu sub supravegherea părinţilor sau a tutorilor legali. Rezultatul va fi trimis prin e-mail la şcoală.  

Copiii vor primi vinerea câte două teste acasă, pentru ca luni să vină deja testați, a declarat joi seara Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, care a făcut și precizări cu privire la protocolul care se aplică elevilor depistați pozitivi la testare: „Dacă testul de salivă e pozitiv, se face testul PCR și iese negativ, elevul poate continua cursurile. Daca nu-l aduce sau il aduce pozitiv va ramâne la domiciliu pentru 14 zile„.

La data de 11 noiembrie, Comitetul Național pentru Situații de Urgență, prin Hotărârea CNSU nr.102/2021, a abilitat Ministerul Sănătății să elaboreze o procedură de administrare a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă, care urmează a fi utilizate în unitățile de învățământ.

O zi mai târziu, după consultarea cu specialiștii din sănătate publică, Ministerul Sănătății a elaborat și transmis Ministerului Educației metodologia solicitată.

„La decizia școlii, testele vor putea fi administrate la domiciliu de către părinți sau sub supravegherea acestora, sau în școală, dacă există dorința cadrelor didactice. Acordul părinților va fi exprimat într-un formular agreat de Ministrul Sănătății. Rezultatul va fi trimis în scris sau pe email dirigintelui sau profesorilor”, a precizat Sorin Cîmpeanu.

Este posibil ca vineri să i se dea două teste fiecărui copilul acasă, pentru următoarea săptămână. „Doctorul Raed Arafat m-a asigurat că în 24 de ore de la semnarea contractelor subsecvente acest teste vor ajunge în școli, și acestea s-au semnat. Vor fi distribuite de DSP”, a mai spus ministrul.

„Testarea nu e obligatorie, dar fac un apel la părinți pentru responsabilitate. Nu văd de ce un părinte nu și-ar testa copilul, pentru propria lui sănătate”, a completat acesta.

Cu referire la normativele în vigoare care prevăd intrarea unităților de învățământ în online la depășirea unei anume rate de infectare, ministrul Educației a precizat: “Grădinița online este o stupizenie”.

„Dacă profesorii vor să se implice în testarea elevilor, aceștia ar putea primi un instructaj de la colegii din învățământul sanitar”, a mai spus Sorin Cîmpeanu, care a făcut un apel către aceștia din urmă.

Unitățile de învățământ sau Ministerul Educației, după caz, vor putea stabili fluxurile pentru preluarea-predarea testelor, corectitudinea prelucrării/interpretării acestora, corectitudinea raportării și către cine se va face raportarea, în funcție de numărul de utilizatori, personalul didactic și nedidactic existent disponibil, numărul de cadre medicale de la nivelul unităților de învățământ etc.

”Este în curs de pregătire o hotăre CNSU prin care Ministerul Educației Naționale şi Ministerul Sănătății  sunt abilitate să modifice ordinul comun, astfel încât să fie permisă prezenţa fizică în şcoli şi grădiniţe în localităţile unde rata de incidenţă este sub 3 la mie, fără a depinde de rata de vaccinare a personalului din învăţământ”, a mai  declarat Sorin Cîmpeanu.

C.R.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *