Vă curge nasul iarna? Iată cum puteţi renunţa mai repede la şerveţele!

1401 0

Buzunarele sunt mereu pline de şerveţele, trebuie să suflaţi nasul din cinci în cinci minute până ajunge roşu ca un ardei – acesta este unul dintre cele mai neplăcute aspecte ale răcelii.

În termeni medicali, se cheamă rinoree şi reprezintă scurgerea de mucus în exces.

Rinoreea este cauzată, printre altele, de infecţii virale sau bacteriene (sinuzită, răceală, gripă).

Dacă v-aţi săturat să fiţi mereu mucoşi, în sezonul rece, trebuie să ştiţi că puteţi găsi în plantele medicinale aliaţi de nădejde. Foarte bune sunt ceaiul de Ghimbir, ceaiul de Cerenţel, ceaiul de Urzică şi cel de Busuioc, dar şi ceaiul de Soc, combinat cu Coada-şoricelului. Cu o  infuzie de Cimbrișor se pot face inhalaţii sau spălături nazale.

Muşeţelul sau Gălbenelele, folosite în inhalaţiile cu aburi, amelioreză rinoreea. Şi în cameră este bine să folosiţi un umidificator sau un diffuser pentru uleiuri esenţiale.

Secreţiile trebuie menţinute cât mai fluide pentru a evita complicaţii, precum otite sau sinuzite.

De asemenea, apa călduţă cu sare grunjoasă, folosită pe post de picături nazale, ajută la curăţarea nasului şi eliminarea mucusului, pentru ca apoi să puteţi respira mai bine.

Dieta este foarte importantă dacă vreţi să scăpaţi repede de infecţiile respiratorii. Consumaţi ceapă, broccoli şi usturoi, fructe şi sucuri naturale bogate în vitamina C, supe de legume şi ceaiuri calde, ce vă întăresc imunitatea.

Nu în ultimul rând, e foarte important şi CUM suflaţi nasul. Aruncaţi şerveţelul după ce l-aţi folosit, acesta adună adevărate colonii de germeni, suflaţi pe rând, câte o nară, ţinând-o pe cealaltă apăsată şi, dacă vă ustură pielea din jurul nasului, de la atâta şters, aplicaţi o cremă emolientă cu extracte naturale.

Mihaela Iliescu

 

Aronia – cel mai puternic fruct, cu beneficii de ţinut minte

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *