Deputat Eugen Neață: Noutăți din Parlamentul României

798 0

Vacanța parlamentară se apropie, unii parlamentari încă desfășoară activitate, în timp ce alții se ocupă doar cu acțiuni patriotarde pline de emfază.
Unul din cei activi este deputatul vâlcean social democrat Eugen Neață, care relatează, în episoade, despre tot ce se întâmplă bun sau mai puțin bun, de data aceasta, este vorba despre initiativa sa privind sportivii și antrenorii care au câștigat medalii la competițiile international, initiative care, marți a primit avizul favorabil în plen.

“Marți, inițiativa mea legislativă prin care se acordă drepturi egale tuturor sportivilor și antrenorilor care au câștigat medalii la competițiile europene și internaționale, a primit aviz favorabil în Comisia pentru egalitate de șanse din  Camera deputaților.

În aceeași zi, Comisia pentru drepturile omului a acordat avizul ei favorabil aceluiași document. Într-o postare anterioară am descris drumul acestei inițiative prin parlament, care nu este deloc unul simplu, cum pare la prima vedere. Nici votul comisiilor nu este unul de la sine înțeles. M-ar bucura să vă pot arăta nu numai luările mele de poziție din comisii, atunci când pot fi prezent, ci și suita de mesaje transmise colegilor mei în favoarea inițiativelor pe care le am în legislativ, atunci când nu pot fi prezent printre ei, din motive de aglomerare a programului, de cele mai multe ori. Activitatea de urmărire și de susținere la firul ierbii, cum se zice în sport, a unei inițiative legislative este extrem de laborioasă și o voi descrie în viitorul apropiat. Eu cred că lipsa comunicării publice a procedeelor de adoptare a legilor și a amendamentelor produce o serie de interpretări complet eronate despre activitatea din Parlamentul României. Este obligația noastră de parlamentari să ne ocupăm cu inițierea de legi și de amendamente, dar și cu o mai bogată comunicare a acestei activități pe care o avem fiecare la nivel parlamentar. Încrederea oamenilor în activitatea parlamentară este suportul, poate singurul, pe care stă democrația.”

K.R.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *