Evenimente dedicate Zilei Culturii Naționale la Râmnicu Vâlcea

898 0

În avanpremiera Zilei Culturii Naționale, Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, îi invită pe toți iubitorii de artă vineri, 14 ianuarie 2022, la vernisarea a două expoziții ce  deschid programul curatorial al acestui an.

Astfel, în Galeriile Cozia Pasaj 1 și 2, la ora 17 :00, va fi inaugurată expoziția de benzi desenate, carte și obiect a artiștilor Mădălin Ștefan și Amalia Tirica intitulată „Comix de cărți”, iar în Galeria Artex, la ora 18 :00, expoziția personală de pictură și sculptură a artistului Petru Vasîi, în deschiderea căreia va avea loc o intervenție muzicală, susținută de mezzosoprana Nicoleta Vasîi, de pianista Galina Nemțeanu și de invitatul lor, Mihai Țigaret.

 

Municipiul Râmnicu Vâlcea se va transforma într-o citadelă culturală și artistică. Sâmbătă, 15 ianuarie 2022, de la ora 18.00, în sala Lahovari a Filarmonicii „Ion Dumitrescu”, este programat un spectacol prilejuit de Ziua Culturii Naționale. Evenimentul intitulat „Citadele culturale” este organizat de Primăria Râmnicu Vâlcea, Filarmonica „Ion Dumitrescu” și Asociația Pro Valores. Acesta propune o întâlnire sincretică, în care se vor îmbina creații românești din muzică, poezie și artă plastică. Protagoniști vor fi actorul Adrian Titieni și membrii ansamblului „Duo Kitharsis”. Vor putea fi admirate și lucrări pline de culoare și expresivitate ale unui valoros pictor acuarelist al României – Corneliu Drăgan Târgoviște, membru al UAP Vâlcea.
În program se vor îmbina versuri ale lui Mihai EMINESCU și opusuri imaginate de Ciprian PORUMBESCU, Bela BARTOK, Sabin DRĂGOI, Carol MIKULI, Grigoraș DINICU, Dinu LIPATTI și Iosif IVANOVICI.

 

(Sursa : Gabriela Popescu – Galeria ARTEX  a Uniunii Artiștilor Plastici din România –  Filiala Râmnicu Vâlcea)

Corina Enache

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *