Senator PNL Claudia Mihaela Banu: Guvernul României vine cu un nou plan de măsuri care să reducă fenomenul abandonului școlar

34 0

Rata abandonului școlar a crescut în anii pandemiei. România este, din această perspectivă, pe ultimele locuri din Europa. Pentru anul 2022, România își propune o reducere de la 15,6% la 9% a ratei abandonului școlar, iar pentru asta va folosi bani din PNRR. Este o țintă ambițioasă, dificil

de atins, dar printr-un efort susținut și o colaborare interinstituțională, obiectivul poate fi îndeplinit cu succes.
În acest sens, Guvernul a adoptat Programul naţional de reducere a abandonului şcolar, care va beneficia de o finanţare de 543 de milioane de euro, bani ce pot fi accesați prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Peste 3.000 de școli, considerate cu risc mare de abandon școlar, vor primi bani pentru a reduce cât mai rapid posibil acest fenomen.
3.235 de şcoli identificate sunt eligibile, în sensul în care au cel mai mare risc de abandon şcolar. Dintre acestea, 71 de unități provin din județul Vâlcea. Este vorba de şcoli cu un număr redus de elevi, în mare parte din mediul rural, care vor beneficia de prioritate în acordarea acestor granturi. Aceste unități au fost identificate prin utilizarea Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație (MATE).

Școlile din program vor putea acorda din aceste granturi sprijin material direct în beneficiul elevilor şi al familiilor acestora. Din aceste granturi şcolile pot finanţa activităţi remediale, unele activităţi extracurriculare, vizite de documentare, excursii, tabere, festivaluri, activități nonformale, activități culturale comunitare, sportive pot achiziţiona echipament sportiv, echipament IT şi chiar elemente vestimentare. Până la finalul lunii martie 2022, primele 750 de unități de învățământ vor beneficia de finanțare.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *