Vâlcea – Colț de Rai –  Concurs de Creație pentru Elevi

619 0

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea preocupat de stimularea, promovarea și valorificarea creației literare de valoare în rândul tinerilor, prin experiența organizării numeroaselor concursuri naționale de poezie, proză, eseu, dramaturgie, sub genericul unor personalități de rang național, originare din județul Vâlcea: ”DRAGOȘ VRÂNCEANU”, ”GIB MIHĂESCU”, ”NICOLAE BĂLCESCU”, ”BOGDAN AMARU”, ”GEORGE ȚĂRNEA” și Concursul de creație literară și arte vizuale ”VÂLCEA ARTISTICĂ”, realizate de peste trei decenii, și-a propus, ca partener în cadrul proiectului ”VÂLCEA – COLȚ DE RAI” să încurajeze elevii din mediile rurale și urbane din județul Vâlcea în scopul participării la concursuri de creație, dezvoltării imaginației și creativității și atingerea unui nivel ridicat de dezvoltare personală, dovedind astfel că acești elevi pot atinge standarde ridicate în domeniul literaturii și artelor vizuale.

Felicităm, pe această cale, Biblioteca Județeană ”Antim Ivireanul”, ca organizator principal și pe toți bibliotecarii celor 11 biblioteci din județ implicate în proiect din localitățile: Amărăști, Bălcești, Copăceni, Costești, Diculești, Galicea, Horezu, Păușești -Măglași, Pietrari, Tomșani, Valea Mare, felicităm toți profesorii îndrumători, comisia de jurizare, părinții care-și susțin copiii și toți elevii concurenți, pe care-i considerăm câștigători, pe fiecare în parte, că au ales să se înscrie la acest concurs.

CJCPCT Vâlcea, cu aportul managerului prof. Alin Pavelescu și coordonatorii sectoarelor de specialitate ”Literatură-documentare-redacție” (prof. Mihaela Deaconu, secretar literar) și ”Arte vizuale” (Mioara Comănescu Plop – artist plastic) au acordat următoarele PREMII, purtând numele unor personalități literare vâlcene, în semn de respect, prețuire și recunoștință, la cea de a X-a ediție a Concursului de creație pentru elevi : ”Vâlcea – colț de rai”, desfășurat on-line, în ziua de 15 ianuarie 2022, în contextul Zilei Culturii Naționale și ziua poetului nepereche Mihai Eminescu:

 

SECȚIUNEA ”LITERATURĂ” :

PREMIUL ”PETRE TĂNĂSOAICA” – pentru poezie

– MARIA BOJIN – Păușești-Măglași

PREMIUL ”ION SOARE” – pentru proză

– ȘTEFANIA PREDA – ”Fântâna bunicului meu” – Pietrari

PREMIUL ”COSTEA MARINOIU” – pentru legende/ Poveștile Vâlcii

– MARIA DENISA MURGU – Horezu

– DARIA GORUN – Pietrari –

PREMIUL ”ALEXANDRU POPESCU – MIHĂEȘTI” – pentru eseu

– DARIUS TUDORESCU – Tomșani –”Copilărie, colț de rai!”

 

SECȚIUNEA ”ARTE VIZUALE”:

 PREMIUL ”CONSTANTIN ILIESCU” – pentru pictură

– EUSEBIU MARIAN BĂDULESCU – Bălcești

PREMIUL ”MARIA GAGHEL” – pentru pictură religioasă

– ANDREI IONESCU – Horezu

PREMIUL ”TINA POPA” – pentru desen

– MIRUNA PREDA – Pietrari

Premiile au constat în diplome și CD-uri realizate de Orchestra ”Rapsodia Vâlceană” și Colinde din județul Vâlcea, precum și cărți editate de Editura ”Patrimoniu” a CJCPCT Vâlcea.

 

(Sursa:Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea)

 Corina Enache

Articole asemănătoare

Alexandru Șipa vă invită

Postat de - 25 februarie, 2020 0
FacebookTwitterRareș Totu’s Midnight Sun featuring Dean Bowman Cosmin Fărcaș Vlady Sateanu Hanes Radu 28 Februarie, ora 20:30 Rareș Totu’s Midnight Sun Midnight Sun s-a înființat în…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *