Dimitrie Drăghicescu este unul dintre cei mai importanți diplomați români din primul deceniu al secolului al XIX-lea. Încă de la începutul carierei sale diplomatice și-a concentrat atenția spre a sprijini cauza națională.
Dumitru Drăghicescu este cunoscut, pentru mulți dintre noi, doar când se face referire la lucrarea Din psihologia poporului român, fiind considerat a fi un deschizător de drumuri, abordând un domeniu inedit pentru cercetarea românească. Acest studiu rămâne și astăzi unul de referință pentru oricine încearcă să facă o incursiune asupra modului în care anumite condiții istorice și geografice au influențat structura sufletească a acestui neam.
Evoluția sa în plan diplomatic este mai puțin cunoscută și, astfel, informațiile sunt extrem de reduse. Puținii autori care s-au aplecat asupra acestui aspect știu că Dumitru Drăghicescu a fost unul dintre fruntașii Partidului Liberal, cu merite însemnate în fundamentarea doctrinei neoliberale.
Dumitru Drăghicescu s-a născut la 4 mai 1875 la Zăvoieni, județul Vâlcea. După absolvirea școlii în satul natal, urmează cursurile Liceului Carol I din Craiova până în anul 1896 când pleacă la București să-și continue studiile la Facultatea de Drept. Aici, dând curs unor înclinații dobândite încă din timpul liceului, frecventează și cursurile Facultății de Filosofie.
După susținerea tezei de licență în 1901, Dumitru Drăghicescu pleacă la Paris unde studiază filosofia la „Collège de France”, iar apoi la „École des Hautes Études Morales et Sociales” cu Henry Bergson, Émile Boutroux, Émile Durkheim și Gabriel de Trade, unii dintre cei mai străluciți profesori de la Sorbona.
În orașul luminilor cunoaște alți studenți români precum I.G. Duca, Alexandru Suciu și Nicolae Titulescu, alături de care participă la numeroase conferințe având ca temă unitatea tuturor românilor din cadrul monarhiei austro-ungare și pune bazele, împreună cu studenții sârbi și bulgari, unei asociației studențești, „Union des pays danubiens”. Despre culisele fondării acestei asociații Dumitru Drăghicescu nota peste timp: „Intuiții tinerești, anticipative, ne-au sugerat o strânsă apropiere între studenții români și colegii noștri sârbi și bulgari de la Paris. Ideea, poate din cauza specialității studiilor mele, s-a precizat mai întâi în mintea mea. Am comunicat-o lui Toma Dragu, apoi studenților Titulescu, Suciu și I.G. Duca și alți câțiva au primit-o cu multă simpatie și înțelegere. Nu tot astfel a fost cazul cu alți studenți, printre care Micescu, care ne-a combătut. Ne întâlneam cu colegi sârbi și bulgari la Café Voltaire. Am organizat întâlniri regulate. La aceste întâlniri discutam, se țineau conferințe informative, cu subiect politic, economic, social. Cel mai strălucit conferențiar era, firește, Titulescu. Duca, trecându-și doctoratul, ne-a părăsit, plecând la București. Din aceste întâlniri a rezultat alcătuirea unei asociații studențești: Union des pays danubiens, cu scopul liberării noastre solidare. Statutul asociației a fost redactat de Titulescu. Și cum, printre noi, tot el era cel mai cu dare de mână, deși nici el nu era bogat, am tipărit acest statut cu banii lui…”1
Dumitru Drăghicescu avea să joace un rol important, mai târziu, în sprijinul cauzei naționale. Tânărul vâlcean, alături de generația lui, a făcut din realizarea idealului național cel mai scump vis al tinereții. Războaiele balcanice, dar mai ales declanșarea Primului Război Mondial, aveau să constituie ocazia materializării tuturor acestor proiecte și momentul în care tinerii de altădată vor deveni protagoniști ai evenimentelor cu repercusiune directă în istoria noastră națională.
În scopul popularizării dezideratelor naționale românești, deoarece România se vedea pusă în situația de a fi izolată, iar promisiunile privind reîntregirea granițelor să ne fie puse sub semnul întrebării, un rol important l-au avut românii aflați în străinătate, în principalele capitale europene și, în mod deosebit, cei de la Paris. La sugestia lui I.G. Duca, primul ministru Ionel Brătianu a admis trimiterea la Paris a unei delegații formată din 12 profesori universitari cu misiunea de a se folosi de orice mijloace și relații pentru a contracara propaganda antiromânească. Din această delegație face parte și Dumitru Drăghicescu, care observă că românii aflați la Paris nu erau deloc organizați și nu acționau în mod unitar, vocea lor nefăcându-se nicicum auzită în corul revendicărilor popoarelor din cadrul fostei monarhii. Pornind de la acest considerent, improvizează, în grabă, un comitet compus: „din modești meseriași transilvăneni, pe care-i cunoștea Vuia: pantofari, croitori, cojocari sau cofetari” – numit Comitetul transilvănean sub conducerea lui Traian Vuia (comitet care, începând cu 30 aprilie 1918, va fi recunoscut sub denumirea de Comitetul Național al Românilor din Transilvania și Bucovina), a cărui sarcină era „să continuăm lupta pentru eliberarea noastră cu concursul și participarea fraților români”.2
Ținându-se cont de toate aceste demersuri și de simpatia de care se bucura Drăghicescu la Paris, atunci când legația română de aici reușit să obțină aprobarea lui Ionel Brătianu pentru înființarea unui birou de presă care să poată oferi străinătății informații corecte și care să coordoneze editarea unor materiale și studii despre provinciile românești, între cei trei membri desemnați ai acestui birou, alături de geograful francez Emmanuel de Martonne și poeta Elena Văcărescu, figura și numele lui Dumitru Drăghicescu, ca o recunoaștere a inițiativelor sale în sprijinul cauzei naționale.
(Sursa: Fundația Națională pentru Civilizație Rurală “Niște Țărani”)
Corina Enache
