„Voiești a cunoaște lumea? Privește-o de aproape. Voiești să-ți placă? Privește-o de departe”; „Proștii mor, însă prostia e nemuritoare”; „În România, lingușirea și hoția sunt virtuți”; „Norocul e prea puțin și lumea prea multă”; „Cinste și gramatică, acestea sunt cele dintâi condițiuni ale unei prese bune”; „Te-ai ridicat atât de sus, iubitul meu amic, încât de-aici de jos, te văd atât de mic!”; „Cel mai dureros lucru în dragoste e că sufletul ți-l fură de obicei cel ce are mai puțină nevoie de el”; „Opiniile sunt libere, dar nu și obligatorii”; „Orice critică implică de netăgăduit o plângere”; „Celebru este unul care începe să trăiască după ce a murit”.
I.L. Caragiale a fost poet, scriitor, ziarist, comentator politic, nuvelist, autor de pamflet, dramaturg și director de teatru, recunoscut pentru operele sale, dar și adesea criticat și desconsiderat.
Ion Luca Caragiale a fost unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dramaturgi și scriitori români. A fost membru post-mortem al Academiei Române, deși nu a terminat niciodată liceul și a fost coleg de redacție cu Mihai Eminescu și Ioan Slavici.
Viața lui Caragiale
Ion Luca Caragiale s-a născut la 1 februarie 1852, în satul Haimanale, care astăzi îi poartă numele, județul Prahova, astăzi I.L. Caragiale, județul Dâmbovița, România. A fost primul copil al lui Luca Ștefan Caragiale și al Ecaterinei Chiriac Karaboas.
S-a căsătorit în 1839 cu actrița și cântăreața Caloropoulos, de care s-a despărțit repede, dar fără să divorțeze vreodată, după care și-a întemeiat o familie cu brașoveanca Ecaterina, fiica negustorului grec Luca Chiriac Karaboas.
Primele studii ale lui Caragiale au fost în 1859 și 1860, cu părintele Marinache, iar până în 1864 a urmat clasele primare II-V, la Școala Domnească din Ploiești, acolo unde l-a avut învățător pe Bazil Drăgoșescu.
Până în anul 1867, Caragiale a urmat 3 clase la Gimnaziul “Sfinții Petru și Pavel”, din Ploiești, iar în 1868 a terminat clasa a V-a liceală la București. A absolvit Gimnaziul “Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, pe care l-a numit Grand Hotel “Victoria Română”, orașul său natal.
În anul 1868 a primit de la tatăl săul autorizația de a frecventa Conservatorul de Artă Dramatică, unde fratele său, Costache, preda la clasa de declamație și mimică, dar în anul 1870 a fost nevoit să abandoneze proiectul și să se mute cu familia la București.
Pe 12 martie 1885, s-a născut fiul natural al Mariei Constantinescu cu Caragiale, Mateiu, pe care l-a declarat la oficiul stării civile.
În 1871, Ion Luca Caragiale a fost numit și sufleor și copist la Teatrul Național din București, la propunerea lui Mihail Pascaly. În această perioadă l-a cunoscut și pe Mihai Eminescu, când tânărul debuta la „Familia”, era sufleor și copist în trupa lui Iorgu.
Pe 7-8 ianuarie 1889 s-a căsătorit cu Alexandrina Burelly, fiica actorului Gaetano Burelly, cu care a avut trei copii. Mai întâi două fete: Ioana (1889) și Agatha (1890), care s-au stins din viață timpuriu din cauza tusei convulsive ori a difteriei, la 15 iunie și 24 martie 1891, iar pe 3 iulie 1893 s-a născut fiul său, Luca Ion.
Pe data de 14 martie 1905, Caragiale s-a stabilit definitv la Berlin.
Activitatea literară a lui Caragiale
Începutul activității jurnalistice a lui Caragiale ar putea data din 1873, la ziarul “Telegraful”, din București, acolo unde ar fi publicat rubrica de anecdote denumită “Curiozități”. Odată cu colaborarea la revista “Ghimpele”, activitatea ziaristică a lui Caragiale este confirmată. Aici și-ar fi semnat și unele dintre cronici cu pseudonimele: “Car și Policar”.
Un alt moment esențial în cariera sa a fost și colaborarea la Revista contemporană, la 4 octombrie 1874, cu trei pagini de poezie semnate I. L. Caragiale.
Caragiale a început în anul 1877 și colaborarea cu România Liberă, acolo unde a publicat foiletoanele teatrale “Cercetare critică asupra teatrului românesc”.
Între anii 1878 și 1881, Caragiale a colaborat la “Timpul”, împreună Eminescu, Ronetti Roman și Slavici. La 1 ianuarie 1880, revista Convorbirii literare a publicat comedia într-un act “Conu Leonida față cu reacțiunea”.
Tot în 1878 a început să frecventeze ședințele bucureștene ale “Junimii”, la Titu Maiorescu și să citească din scrierile tale. La Iași, a citit “O noapte furtunoasă”, iar în 1870 a publicat în “Convorbiri literare” piesa “O noapte furtunoasă”. În 6 octombrie, însoțit de Titu Maiorescu, Caragiale a citit la aniversarea “Junimii”, de la Iași, “O scrisoare pierdută”, iar pe data de 13 noiembrie, în prezența reginei, premiera piesei a fost un real succes.
Ion Luca Caragiale a fost și director al Teatrului Național din București, Titu Maiorescu, ministrul Instrucțiunii Publice, a fost cel care s-a ocupat de problema schimbării conducerii Teatrului Național, iar după mai multe discuții și consultări a hotărât, la 2 iulie 1888: „Director al primului nostru teatru va fi tânărul dramaturg I. L. Caragiale”.
Mutarea lui Caragiale la Berlin
Scriitorul a părăsit România în anul 194, atunci când a pierdut procesul de calomnie intentat lui Caion, un publicist care l-a acuzat de plagiat. Înainte să plece din țara sa, Caragiale a spus: “Nu mai pot trăi aici! E prea grea duhoarea”.
S-a mutat la Berlin împreună cu familia, acolo unde și-a înscris copiii la școală și părea că este mulțumit de decizia pe care a luat-o. A început să frecventeze cercurile studențești românești de la Berlin, pentru a-și mai alina dorul limbii române, iar la un moment dat primește vești din țară de la prietenul său Alexandru Vlahuță, care îl ruga să revină în țară/
”Pentru nimic în lume n-aş părăsi acest colţ de viaţă străină pentru a mă reîntoarce în patrie. Să mai văd ceea ce am văzut, să mai sufăr ceea ce am suferit, aceleaşi mutre, aceleaşi fosile cari conduc viaţa publică, otrăvindu-te numai cu privirile lor stupide şi bănuitoare. Nu, dragul meu, nu. M-am exilat şi atâta tot. Aerul de aicea îmi prieşte, sunt mulţumit cu ai mei şi n-am ce căuta într-o ţară unde linguşirea şi hoţia sunt virtuţi, iară munca şi talentul, vieții demne de compătimit”, îi scria Caragiale lui Vlahuţă.
Când a murit Ion Luca Caragiale
- L. Caragiale a murit pe data de 9 iunie 1912 la Berlin, acolo unde se autoexilase împreună cu familia în anul 1904, după acuzațiile de plagiat ale piesei Năpasta.
Anul morții a fost unul greu și solicitant pentru dramaturg, deoarece a fost nevoit să muncească din greu pentru a-și întreține familia. El scria mult, călătorea mult și făcea excese.
Dramaturgul a murit răpus de ateroscleroză. Corpul neînsuflețit n-a putut fi adus în țară imediat după moarte, iar rămășițele pământești au fost transportate de familie și apropiați în cimitirul berlinez Schonenberg. Vagonul mortuar care ducea sicriul poetului în țară a fost rătăcit timp de două săptămâni pe drum.
Pe 14 iunie, rămășițele lui Caragiale au fost depuse într-un cavou al familiei, moment la care au fost prezenți și prietenii Delavrancea și Vlahuță. La aniversarea centenarului nașterii lui Caragiale, în anul 1952, trupul său a fost exhumat și mutat pe Aleea Scriitorilor, lângă mormântul lui Mihai Eminescu.
Ce a scris Ion Luca Caragiale
Opera lui Ion Luca Caragiale cuprinde opt comedii și o dramă, nuvele, povestiri, momente și schițe, parodii, poezii și publicistică. Deși a scris doar nouă piese, Caragiale este considerat și astăzi cel mai bun dramaturg român din toate timpurile. Scriitorul a fost întemeietorul teatrului comic din România, dar și unul dintre principalii fondatori ai teatrului național.
Teatru – comedii
O noapte furtunoasă (1879); Conu Leonida față cu reacțiunea (1880); O scrisoare pierdută (1884); D-ale carnavalului (1885); O soacră (farsă fantezistă într-un act); Hatmanul Baltag (operă bufă); Începem (instantaneu într-un act); 1 Aprilie (monolog).
Drame
Năpasta (1890).
Nuvele și povestiri
O făclie de Paște (1889); În vreme de război (1898); Din carnetul unui vechi sufleur; Un artist; Grand Hôtel „Victoria Română”; Om cu noroc; Păcat (1892); Norocul culegătorului; O invenție mare; Poveste; Boborul; Noaptea învierii; Baioneta inteligentă; Cănuță, om sucit; La hanul lui Mânjoală; Două loturi (1901); Caut casă; La conac; Monopol; Mamă; Ion; Partea poetului; Pastramă trufanda; Kir Ianulea; Calul dracului.
(Sursa: Wikipedia.org)
Corina Enache
