Anul a început cu vești bune pentru antrenorul naționalei de handbal a României, Adi Vasile. După ce a fost reconfirmat selecționer de membrii Comisiei Tehnice a FRH, acesta a aflat că se va putea baza în 2022 pe căpitanul „tricolorelor”.
Cea mai bună handbalistă a lumii a făcut o pauză de un an de la echipa națională, dar la finalul acestei luni va răspunde pozitiv convocării pentru „dubla” cu Danemarca.
„Sunt multe aspecte din jocul nostru care au fost pulsuri după CM, am făcut pașii corecți în absența Cristinei, nivelul nostru o să crească având-o acum înapoi. Este nevoie în același timp de lucrurile de bază: dorința de a te sacrifica jucând în tricoul României, plăcerea de a trăi responsabilitatea jocului în tricoul naționalei. Mă bucură reîntoarcerea Cristinei la echipa națională și de acum încolo trebuie să muncim să ne calificăm la JO de la Paris” – Adrian Vasile, selecționerul naționalei feminine de handbal a României.
România are un început de an competițional de foc, cu meciuri din preliminariile CE 2022, iar primul adversar este Danemarca, formație pe care o întâlnim în dublă manșă, prima dată la Mioveni, la începutul lui martie.
„Îmi plac provocările și adversarii puternici, nu există scurtături către vârful piramidei. Danemarca este foarte puternică, vine din spate această echipă și va fi o forță în următorii ani, au jucătoare cu experiență internațională și vârstă bună. Nu există motivație mai bună decât să-i bați pe cei mai buni” – Adrian Vasile, selecționerul naționalei feminine de handbal a României.
„ Mă ambiționez să devin mai puternic!”
Adi Vasile a le-a prezentat membrilor Comisiei Tehnice a FRH raportul de activitate pentru anul 2021, cu detalii mai ales pe jocurile de la CM din Spania, din decembrie 2021. După analiză, antrenorii au votat pentru menținerea în funcție a selecționerului, scorul scrutinului fiind 7-5.
„Nu am cum să mulțumesc pe toată lumea, handbalul este un sport greu și mulți vedem alte aspecte și avem alt interes apropos de modul în care jucăm handbal. Le mulțumesc colegilor care m-au sprijinit, cei care au fost de altă părere nu fac altceva decât să mă ambiționeze să doresc să fiu din ce în ce mai bun” – Adrian Vasile, selecționerul naționalei feminine de handbal a României.
Referitor la perioada petrecută la cârma naționalei, Adi Vasile, antrenor și la CSM București, a precizat că preferă să vadă partea plină a paharului.
„Trăiesc un vis și o responsabilitate foarte frumoasă, este cea mai mare mândrie să-ți reprezinți țara. 2021 a fost un an cu multe provocări, prima parte cu turneu preolimpic și cu jocurile de calificare la CM, apoi partea a doua, în care au fost schimbări importante în echipă pentru pregătirea campaniei de Euro, dar și Campionatul Mondial. A fost un an în care am avut mereu dorința și credința că putem învinge pe oricine și în care ne-am luptat până la capăt în fiecare meci’- Adrian Vasile, selecționerul naționalei feminine de handbal a României.