Autoritatea Fiscală anunţă intensificarea activităţii de control în acest an însă, în anul 2020, instituţia a pierdut aproape jumătate din disputele fiscale cu contribuabilii, atrag atenţia reprezentanţii EY. Campania de controale comune ale ANAF cu Inspecţia Muncii, pentru „prevenirea” muncii nedeclarate şi proiectul-pilot pentru realizarea de controale în timp real, planificat să se deruleze în viitorul apropiat, pentru îmbunătăţirea conformării voluntare sunt două dintre cele mai recente proiecte anunţate de autoritatea fiscală română. De altfel, ANAF a vorbit şi despre creşterea cu 10% a numărului de inspecţii fiscale până la finele anului 2025, dar şi despre majorarea colectării cu 2,5 puncte procentuale din PIB în acelaşi interval de timp şi reducerea decalajului de colectare a TVA, priorităţi prevăzute, de altfel, de Planul Naţional de Rezilienţă şi Redresare a României.
ANAF a creat o structură specifică de management al riscului, care, cel puţin în teorie, ar trebui să ajute la eficientizarea inspecţiilor fiscale prin crearea de clase de risc, în funcţie de care urmează ca toţi contribuabilii să fie planificaţi pentru inspecţia fiscală. Conform raportului de activitate al ANAF pe anul 2020, Direcţia de Management al Riscului a testat deja aproximativ 100 de indicatori de risc, urmând ca, până la sfârşitul lui 2022, să îi definitiveze pe aceia în funcţie de care se vor stabili clasele de risc.
Momentan, pentru activitatea de inspecţie fiscală se folosesc doar 11 indicatori de risc, a căror analiză este obligatorie înaintea începerii unei inspecţii fiscale. De asemenea, la acest moment, procedura în urma căreia un contribuabil este clasificat ca fiind cu grad de risc fiscal mare este netransparentă, neputând fi contestată, subliniază reprezentanţii companiei de consultanţă.
Pe de altă parte, strategia ANAF menţionează între obiective şi intensificarea acţiunilor de control în domeniul preţurilor de transfer, inclusiv prin gestionarea eficientă a informaţiilor obţinute ca urmare a utilizării instrumentelor de cooperare administrativă, cum este raportarea ţară cu ţară sau Country-by-Country Reporting. În practică, însă, nu este clar cum foloseşte ANAF informaţiile din aceste raportări, menite, în principal, să evalueze potenţialele riscuri asociate preţurilor de transfer şi cum identifică acele ţinte pentru controalele vizând preţurile de transfer.
Din analiza cifrelor publicate de ANAF putem concluziona că un procent destul de mare, între 45% – 50% din sumele impuse de ANAF în urma inspecţiilor fiscale sunt anulate ulterior prin contestare de către contribuabili. Având în vedere că sumele câştigate de contribuabili sunt purtătoare de dobânzi (7,3% pe an), iar o dispută fiscală durează în principiu peste 5 ani, rezultă că ANAF va returna ulterior contribuabililor o dobândă de peste 40% aplicată la sumele anulate. Dar, până să ajungă în instanţă, riscurile pot veni de oriunde – chiar şi din controlul activităţilor de rutină sau din controlul companiilor solide din punct de vedere comercial. Recalificarea tranzacţiilor capătă noi accente, autorităţile fiscale chestionând autorităţile de reglementare specifice fiecărei industrii, pentru acest tip de controverse şi dispute fiscale neexistând niciun fel de precedent.
CORNELIU CÎRSTEA
23.03.2022
