S-au întrecut s-o dea în bară!

855 0

5 dintre jucătorii de la Buzău, Cârstocea, Neicuțescu, Keita, Ekollo și Ciobanu s-au dat în spectacol și și-au exersat abilitățile tehnice.

Fotbaliștii au luat modelul marilor echipe din Europa și, după antrenament, s-au întrecut în lovituri libere, la fel cum o fac vedetele de la Manchester United, PSG sau Bayern. Au ales să atingă bara de la 16 metri, să înscrie din corner, să dea la vinclu și să dea gol de la jumătatea terenului.

Pentru Cristi Ciobanu a fost ziua norocoasă!

 „Mi-au ieșit toate azi, m-a ajutat și vântul. Cel mai mult mi-au plăcut golurile din corner și cele de la jumătatea terenului” – Cristian Ciobanu, mijlocaș FC Buzău.

Nici Cârstocea și Ekollo nu s-au descurcat rău, iar ocupanții ultimelor două locuri, Keita și Neicuțescu, au primit pedepse de la câștigător.

„Ciobi a fost șeful nostru, l-am mai lăsat și pe el să câștige, că în rest, îl tot chinuim. Eu am nevoie să fac flotări pentru că trebuie să mă pun la punct cu pregătirea fizică” – Mihai Neicuțescu, atacant FC Buzău.

Nu le vine să creadă că au ratat play-off-ul

Băieților lui Pustai sunt încă cu gândul la ratarea calificării în play-off-ul Ligii a II-a.

„A fost un moment neplăcut, dezamăgirea a fost destul de mare pentru că ne-am clasat pe locurile din play – off în majoritatea timpului în campionat și nu a fost să fie” – Cristian Ciobanu, mijlocaș FC Buzău. 

“Este o dezamăgire, am fost în play-off o foarte bună parte de timp din campionat și e dezamăgitor să îl pierdem pe ultima sută de metri” – Mihai Neicuțescu, atacant FC Buzău.

Vor locul 1 în play-out

După ratarea play-off-ului, băieții lui Pustai și-au fixat o altă țintă.

 „Obiectivul nostru este să ieșim pe locul 1 în play-out, locul 7, să facem cât mai multe puncte și să ne clasăm acolo. Dacă nu am reușit să intrăm în play-off , atunci să luăm primul loc în play-out” – Cristian Ciobanu, mijlocaș FC Buzău.

În weekend-ul trecut, actuala ediție a campionatului Ligii a II-a, 2021-2022 a intat în cea de-a doua fază. Pentru 14 echipe participante în competiție, cele clasate pe locurile 7-20 la finalul sezonului regular, a început play-out-ul.

În funcție de pozițiile ocupate de acestea au fost repartizate în două grupe de câte 7 formații. În play-out se vor disputa doar meciuri tur, rezultând astfel încă 6 meciuri pentru fiecare echipă în decurs de 7 etape.

În această fază a competiției s-a intrat cu punctajul acumulat în sezonul regular. În final, în Liga a III a vor retrograda 5 echipe, ultimele două din fiecare grupă de play-out, locurile 6 și 7, iar echipele de pe locurile 5 din cele două grupe vor juca baraj de menținere în Liga a II a în dublă manșă.

În Grupa A a play-out-ului au mers: FK Miercurea Ciuc, Metaloglobus București, Politehnica Iași, CS Comunal Șelimbăr, Politehnica Timișoara, Dunărea Călărași și Dacia Unirea Brăila, adică ocupantele locurilor 7, 10, 14, 15, 18 și 19 la finalul sezonului regular al Ligii a II-a.

În Grupa B au ajuns: FC Buzău, Unirea Dej, Ripensia Timișoara, Viitorul Pandurii Târgu Jiu, FC Brașov, Unirea Constanța și Astra, adică ocupantele locurilor 8, 9, 12, 13, 16, 17 și 20 la finalul sezonului regular al Ligii a II-a.

xÎn Grupa A, pe locul 1 se află FK Miercurea Ciuc cu 33, iar în Grupa B, primul loc este ocupat de FC Buzău cu 32 de puncte. În prima partidă din play-out, FC Buzău a învins-o pe Viitorul Pandurii Târgu Jiu, cu 6-2.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *