”Tigroicele” au un singur gând la Krim: să-și păstreze poziția de lider în Liga Campionilor!

739 0

CSM București a plecat în Slovenia, acolo unde mâine va juca al șaselea meci al grupei pe care o conduce.

După patru victorii și un eșec în Liga Campionilor, echipa pregătită de Adi Vasile a plecat astăzi la Ljubljana, pentru întâlnirea cu Krim, formație aflată pe penultimul loc al grupei, cu trei puncte din cinci meciuri.

Elizabeth Omoregie, una dintre ”tigroaicele” care au jucat la Krim, este conștientă de importanța partidei.

”Este minunat să fii pe primul loc, dar știm că lucrurile se pot schimba rapid, așa că suntem foarte concentrați la acest meci. Krim are un lot tânăr, au un antrenor foarte bun. Cu siguranță, pentru mine va fi un meci încărcat de emoții, de fiecare dată când revin în Slovenia simt ceva aparte. S-a schimbat destul de mult echipa față de perioada în care jucam eu acolo, însă mai am câteva fete cu care vorbesc din când în când” – Elizabeth Omoregie, handbalistă CSM București.

Și tehnicianul Adi Vasile a tras un semnal de alarmă și le-a transmis fetelor sale că nu este cazul să-și subestimeze adversarul.

”Este ultima deplasare pe care o vom avea în Liga Campionilor în această prima parte, așa că trebuie să ne strângem toate puterile pentru a termina cu bine această săptămână. Krim este o variantă multă îmbunătățită față de anii trecuți, joacă de peste șase ani cu același antrenor și asta contează enorm. Au reușit să facă un mix foarte bun între jucătoare. Noi trebuie să ne vedem de jocul nostru, eu m-am vizualizat mereu pe primul loc, așa cum suntem acum, pentru asta muncesc zi de zi”- Adi Vasile, antrenor CSM București.

5-1 pentru CSM la ”directe”

Ultima vizită a formației din București la Ljubljana nu reprezintă deloc o amintire frumoasă, ”tigroaicele” fiind învinse la un gol. Aceasta a fost singura victorie a echipei din slovenia din ultimele șase întâlniri directe, celelalte partide fiind câștigate de CSM.

”Nu mă gândesc la alte partide foarte mult, nici dacă sunt câștigate. Era altă situație atunci, altă poveste acum două sezoane, deci nu sunt multe puncte comune”- Adi Vasile, antrenor CSM București

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *