La 8 ani se întrec la alergare și înot și visează să devină campioni olimpici!

293 0

Cristi, Fabian, Ștefan și Alexandra sunt patru dintre câștigătorii primului concurs de Aquatlon din acest sezon.

Aquatlonul, una dintre disciplinele Federației Române de Triatlon, prinde tot mai mult în rândul copiilor. La prima etapă națională, Trikids, pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 și 13 ani, și-au dat întâlnire sportivi din toată țara. Majoritatea  micuților fac înot de  performanță, iar de curând și-au descoperit și o nouă pasiune, alergarea.

Ștefan are 8 ani, iar de 3 ani face înot.

“Sport de performanță fac mai serios de 5 luni, iar visul meu este să ajung la Jocurile Olimpice și dacă pot să le și câștig” – Ștefan Ioniță, sportiv de Aquatlon.

Fabian a împlinit de curând 7 ani, este pregătit de tatăl său, iar la primul concurs de Aquatlon la care a fost prezent a câștigat locul 1 la înot și a terminat pe locul 2 la alergare.

„La înot a fost foarte bine, m-am pregătit mult pentru această cursă. La alergare am pornit energic, dar pe la jumătatea cursei mi s-a mai dus din energie” – Fabian Doicescu, sportiv de Aquatlon. 

Pe ultimii metri, în proba de alergare, Mihai a reușit să îi sufle locul 1 lui Fabian.

„Cursa a fost foarte strânsă. Bravo și băiețelului care aproape mă întrecea, dacă eu nu alergam mai repede” – Mihai Mogoș, sportiv de Aquatlon.

În timpul cursei de alergare, micuțul în vârstă de 8 ani a avut și o strategie.

”M-a învățat colegul meu, Ștefan, să stau în spatele adversarului și când văd că el obosește, să trag tare și să-l întrec” – Mihai Mogoș, sportiv de Aquatlon.

Alexandra, o fetiță de 7 ani, a terminat prima la categoria ei de vârstă.

„Eu fac înot de 2 ani și m-am apucat și de Aquatlon. Îmi place la ambele, doar că la Aquatlon e mai greu să fac ambele probe” – Alexandra Gugu, sportiv de Aquatlon.

Andreea Bălan, fostă triatlonistă de performanță, antrenează 65 de copii, atât la înot, cât și la Triatlon și Aquatlon.

„Ca fost sportiv de performanță acum mă aflu într-o ipostază diferită, cea a antrenorului. Este un sentiment foarte plăcut iar emoțiile sunt mult mai mari decât cele din plan sportiv. De la 5 ani, de când am început înotul de performanță le-am zis părinților că eu voi antrena copii” – Andreea Bălan, antrenoare de înot, Triatlon și Aquatlon

 

85 de copiii au luat startul la prima ediție Trikids Aquatlon

Primul concurs de Aquatlon pentru copii, Trikids, din acest sezon a avut loc în weekend-ul trecut la Complexul Sportiv Lia Manoliu.

Evenimentul a aliniat la start 85 de copii cu vârste cuprinse între 6 și 13 ani, care s-au întrecut în probele de înot și de alergare.

În proba de înot, care s-a desfășurat în incinta bazinului Lia Manoliu, micuții între 6 și 8 ani au avut de parcurs 50 de metri, cei între 9, 10, 11 și 12 ani, 100 de metri, iar cei de 13, 200 de metri.

În proba de alergare, distanțele au fost următoarele: copiii între 6 și 10 ani, alergat 400 de metri, cei de 12 ani, 600 de metri, iar cei de 13 ani, 1.000 de metri.

Concursul se desfășoară pe durata a 5 etape, iar punctele acumulate de către fiecare sportiv se vor aduna la finalul anului, atât în clasamentul individual, cât și în cel al cluburilor.

Micuții au reprezentat atât cluburi din orașele din țară, Cluj, Constanța, Tulcea, Galați, Hunedoara, Atena Sport Club, Trident Triathlon Team, Danube Swim Club, Aqua Vita Delta, cât și cele 6 cluburi din București, Bucharest Sport Club, Bleumarin, Seven, Unstoppable, Master Swim Tri și Aqua Sport.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *