7 aprilie – Ziua Mondială a Sănătății

382 0

Planeta noastră – sănătatea noastră

 

Cu o istorie de peste 70 de ani, pe data de 7 aprilie este celebrată Ziua Mondială a Sănătății un bun prilej pentru a ne îndrepta atenția către cel mai important aspect al existenței noastre și de a ne implica în activități care contribuie la o stare de sănătate mai bună.

În ultimii 50 de ani, marcarea Zilei Mondiale a Sănătăţii a scos în evidenţă aspecte importante legate de sănătatea mintală, îngrijirea mamelor şi a copiilor precum şi repercursiuni asupra sănătății cauzate de schimbările climatice.

Sub sloganul, PLANETA NOASTRĂ – SĂNĂTATEA NOASTRĂ, anul acesta, se trage un semnal de alarmă cu privire la impactul poluării aerului, apei și hranei asupra sănătății.

Institutul Național de Sănătate Publică se alătură demersurilor globale de conștientizare a importanței mediului înconjurător și sărbătorește această zi renunțând la deplasarea cu mașinile personale în favoarea mijloacelor alternative precum transportul în comun, bicicleta, sau orice alt mijloc ce contribuie la reducerea poluării.

Pentru că prin gesturi mici putem aduce contribuții mari, vă îndemnăm să vă celebrați PLANETA prin renunțarea la mașină, prin plimbări alături de cei dragi, prin desfășurarea activităților creative și educative alături de copiii din familiile dumneavoastră.(Sursa: Institutul Național de Sănătate Publică)

La mulți ani fără poluare!

 

Corina Enache

Articole asemănătoare

De la începutul pandemiei COVID-19 și până la data de 14.04.2020, situația pacienților internați în Spitalul Județean de Urgență Vâlcea se prezintă în felul următor

Postat de - 14 aprilie, 2020 0
FacebookTwitter Numărul total al pacienților confirmați Covid19 și internați în Spitalul Județean de Urgență Vâlcea – 12 pacienți; 4 pacienți confirmați Covid19 au fost transferați către alte unități medicale din București și Craiova. 7 pacienți se află internați în acest moment la secția Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea. Dintre aceștia 3 sunt asimptomatici, 2 au forme ușoare și 2 au forme medii. 1 pacient a decedat în dimineață zilei de…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *