Proiectul Erasmus + LATINS, la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul”

936 0

Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea a găzduit întâlnirea internațională din cadrul proiectului Erasmus + LATINS, derulat de către Colegiul Național de Informatică Matei Basarab, în parteneriat cu organizații din Italia, Spania, Portugalia și Franța.  

Obiectivul principal al programului Erasmus + este de a sprijini cetățenii în dezvoltarea lor personală și profesională și de a oferi șanse egale la educație pentru persoanele aflate în impas sau care se confruntă cu dificultăți socioeconomice. Schimbul de experiențe prilejuit de întâlnirea cu partenerii din consorțiul LATINS s-a materializat prin împărtășirea metodelor de învățare dezvoltate pentru diferite arii ale educației.

Biblioteca a prezentat celor prezenți obiectivele proiectului Erasmus + Supporting prisoners learners to prepare for life on the outside (2020- 2023),  derulat în parteneriat cu alte patru organizații europene: Shrewsbury Colleges Group (UK – coordonator proiect), Her Majesty’s Prison & Probation Service (UK), Centrul pentru Promovarea Învățării Permanente (România) și  European Humanity Center Brussels (Belgia). Proiectul se adresează persoanelor lipsite de libertate și urmărește înzestrarea lor cu aptitudini, cunoștințe și competențe necesare reintegrării în societate.

Ținând cont de ritmul dinamic în care se schimbă societatea și de accesul limitat al deținuților la oportunitățile oferite de evoluția digitală, proiectul a conceput un plan de învățare bazat pe utilizarea realității augmentate. Întregul proces a fost astfel alcătuit încât să integreze nevoile de pregătire și domeniile de interes ale celor aflați în detenție. De asemenea, acesta a fost adaptat astfel încât să se raporteze la nivelul de cunoștințe al deținuților în utilizarea tehnologiei IT, având în vedere că mulți dintre ei și-au întrerupt studiile din sistemul formal de învățare.

Pe parcursul proiectului, organizațiile partenere creează o serie de resurse educaționale, pe temele stabilite împreună cu centrele de detenție identificate în fiecare țară. Responsabilii educaționali din penitenciarele partenere sunt instruiți în utilizarea metodei realității augmentate și în accesarea resurselor și sunt consiliați în organizarea cursurilor pentru deținuți.

Metoda realității augmentate inițiată în cadrul proiectului „Supporting prisoners learners to prepare for life on the outside”este flexibilă și versatilă, astfel că ea poate fi utilizată și în alte domenii, precum cel cultural, turistic, ecologic.

( Sursa: Cristina Olteanu – Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul”)

 Corina Enache

Articole asemănătoare

Convocarea Consiliului Local

Postat de - 14 februarie, 2020 0
FacebookTwitterDISPOZIŢIA NR. 634      privind convocarea Consiliului Local în şedinţă ordinară Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea; În temeiul prevederilor…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *