S-a dat startul Campaniei Naționale „Curățăm România!”

704 0

S-a dat startul Campaniei Naționale „Curățăm România!”, privind ecologizarea zonelor afectate de deșeuri, proiect derulat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu(AFM). Aceasta este prima campanie de acest fel, în care sunt implicate autoritățile centrale și cele locale, asociațiile de profil, asociațiile municipiilor, orașelor, comunelor, instituțiile deconcentrate, societatea civilă. Campania se desfășoară în perioada 4 aprilie – 4 mai 2022, sub sloganul „Vrem o țară fără deșeuri abandonate!”.

Solicitanții care se pot înscrie în Programul privind ecologizarea zonelor afectate de deșeuri – Curățăm România sunt Unitătile Administrative Teritoriale organizate la nivel de comună, oraș, municipiu, județ, subdiviziune administrativ-teritorială și asociații de dezvoltare intercomunitară (ADI).

În scopul derulării eficiente a acestei campanii, în funcție de numărul locuitorilor din UAT-urile beneficiare, se vor acorda sume între 3.000 și 30.000 de lei, suma alocată de AFM sesiunii de finanțare fiind de 27 milioane lei.

În cadrul campaniei sunt eligibile proiectele care au ca scop ecologizarea zonelor afectate de poluarea cu deșeuri (plastic, metal, deșeuri de echipamente electrice și electronice, sticlă, hârtie, cartoane, lemn, cauciuc, materiale textile, baterii și acumulatori, anvelope), inclusiv a gospodăriilor, zonelor d️e protecţie din jurul lacurilor naturale, a lacurilor de acumulare, cursurilor de apă, digurilor, a canalelor, barajelor şi a altor lucrări hidrotehnice, a câmpurilor și pădurilor de pe raza teritorială a UAT/ADI. Se vor colecta categoriile de deșeuri eligibile, doar în condițiile în care cantitățile respective de deșeuri NU fac obiectul contractelor încheiate de solicitanții finanțărilor cu operatorii licențiați/autorizați.

Pentru realizarea acestei activități, beneficiarii finanțării pot coopta voluntari din comunitățile locale, inclusiv din rândul instituțiilor publice, unităților de învățământ, operatorilor economici și/sau puși la dispoziție de ONG-uri; de asemenea, solicitanții pot încheia parteneriate cu entitățile menționate, în scopul facilitării activităților specifice.

Mai multe informații se pot consulta pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu, la secțiunea Programe de finanțare – www.afm.ro

 

Director Executiv,                                                                                                                                 Purtător de cuvânt,

   Ing. Alin Iulian VOICESCU                                                                                                                    Cons. Alina ISTOCESCU

Articole asemănătoare

O floare și un zâmbet

Postat de - 9 martie, 2020 0
FacebookTwitterDe Ziua Internațională a Femeii, jandarmii vâlceni au dorit să-si exprime recunoștința și aprecierea față de toate doamnele și domnișoarele,…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *