Câte localități de peste Prut au aceleași nume ca și cele din România

74 0

Știați că 25 de localități din raionul Călărași au câte un geamăn în România, se arată într-un material realizat de www.expresul.md, preluat de Romanian Global News.
Este vorba de localitățile: Buda, Căbăiești, Frumoasa, Hîrjauca, Leordoaia, Mîndra, Novaci, Horodiște, Onișcani, Hîrbovăț, Palanca, Păulești, Peticeni, Pîrjolteni, Pitușca, Podul Lung (comuna Sipoteni), Rădeni, Sadova, Săseni, Temeleuți, Schinoasa, Seliștea Nouă, Ursari, Vălcineț și Vărzăreștii Noi.
Astfel, în România sunt 18 localități care poartă numele Buda. Iar Seliște îl găsim în număr de 15, în diverse județe.
Căbăieștiul călărășean are 591 ani, iar cel român din județul Bihor – 781 de ani. Frumoasa este atribuit altor trei localități din județele Teleorman, Harghita și Suceava. Numele Hîrjauca nu îl are nici o localitate din România, în schimb este o localitate din județul Vaslui care are numele Cârja și o altă localitate din Bacău are denumirea de Hârja. Și Leordoaia este un nume unic, în schimb în județul Dolj există o localitate numită Leordoasa, iar în județul Mureș este o localitate care are numele Leordeni.
Numele Mândra îl poartă trei localități din județele Argeș, Brașov și Sibiu. Novaci îl poartă două localități din județele Giurgiu și Gorj. Numele Horodștea îl poartă două localități din Botoșani și Iași. Numele de Onișcani îl poartă doar o singură localitate din Bacău. Numele de Gârbovăț (Hîrbovăț la Călărași) îl poartă două localități din Caraș-Severin și Galați. Palanca o întâlnim în trei județe – Bacău, Giurgiu, Prahova. Numele de Păulești îl poartă cinci localități din România, Rădeni în patru județe, iar Vâlcea (Vălcineț în Călărași) – în trei județe. Câte o localitate din România portă numele Petecu (Peticeni), Pârjol (Pîrjolteni), Pitulușa (Pitușca), Podul Lung, Săseni, Temelia (Temeleuți), Ursărești (Ursari), Vărzoroai, Vărzaru (Vărzăreștii Noi).
Iar numele Sadova și Schineni (Schinoasa) îl găsim la două localități din două județe diferite.
NOTĂ: Circa 800 de localităţi din cele aproximativ 2.000 de aşezări umane din Basarabia, existente în prezent, adică 40 la sută, au denumiri identice sau asemănătoare cu peste 2.350 de aşezări de pe teritoriul actual al României, din numărul total de 13.500 de sate şi oraşe.

Romanian Global News

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *