Comisia Europeană dă startul competiției #Euro_Quiz

789 0

Ediția din 2022 a concursului organizat de Comisia Europeană în parteneriat cu Ministerul Educației – România se adresează întregului ciclu gimnazial.

Ești elev în clasele V – VIII? Ești pasionat de istorie, geografie, muzică, artă și vrei să îți testezi cunoștințele alături de prietenii tăi? Înscrie-te la Euro Quiz!

Este o competiție organizată de Reprezentanța Comisiei Europene în România, în parteneriat cu Ministerul Educației, care, în 2022, va lua forma unui concurs național. Tot de anul acesta, concursul se adresează întregului ciclu gimnazial, și nu doar elevilor din clasele a V-a și a VI-a.

Așa că, dacă ești elev de gimnaziu, tot ce trebuie să faci este să îți găsești trei colegi din școala ta, să rogi un profesor să vă reprezinte și să vă pregătiți de concurs!

Înscrierile au loc în perioada 14 – 29 aprilie 2022, urmând ca etapa județeană a competiției să se desfășoare în data de 09 mai 2022, iar etapa națională, pe 03 iunie 2022.

Dacă simți că vrei să te antrenezi înainte, nu uita că te poți înscrie și la sesiunile de pregătire online, care se vor desfășura în zilele de 11, 12 și 13 aprilie 2022.

​ De ce să participi la Euro Quiz? Pentru că este o competiție în care îți poți testa cunoștințele generale, cu întrebări și răspunsuri despre istoria, prezentul și viitorul Uniunii Europene și care are drept scop dezvoltarea abilităților de lucru în echipă precum și conștientizarea valorilor cetățeniei active ale elevilor de gimnaziu (clasele V – VIII).

Participarea la această competiție presupune să răspunzi rapid și corect la întrebări prestabilite din diverse arii de cultură generală privind Europa și valorile Uniunii Europene, dar și din domenii legate de istorie, geografie, artă sau gastronomie, într-un timp limitat.

C.R.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *