Senatoarea Claudia Banu, un adevărat ambasador al administrațiilor vâlcene de succes

508 0

În prima săptămână a lunii, senatoarea liberală Claudia Mihaela Banu,  împreună cu subprefectul Victor Stănculescu, a vizitat mai multe obiective realizate de administrația publică local din Măciuca, totodată, discutând cu primarul Mugur Mărcoianu cu care am discutat despre gestionarea provocărilor din administrație și despre investiții. “Un nou model de viziune, dezvoltare și proiecte demarate. Real și concret”.

Potrivit senatoarei, cei peste 1700 de locuitori din cele 9 sate aflate în administrarea primăriei beneficiază de rețele de alimentare cu apă, management inteligent a sistemului de iluminat public prin montarea a 300 lămpi LED pe traseul DN 67B și DJ 643B, sistem de supraveghere și monitorizare video pentru siguranța cetățenilor și o infrastructură modernă. “Prin PNDL I au fost finalizate lucrări de investiții precum reabilitarea şi modernizarea Liceului Teoretic, Școlii și Grădiniței din satul Oveselu. Prin finanțare OMV PETROM, programul Școala lui Andrei, a fost reabilitat atelierul școlar, asigurându-se totodată și dotarea cu echipamente și utilaje de ultimă generație. În prezent a început execuția unei Săli de sport cu 102 locuri, cu finanțare prin Compania Națională de Investiții, în valoare de 6.000.000 lei.

Infrastructura de servicii sociale și medicale va fi dezvoltată prin Complexul de servicii, un proiect ce include centru de zi, cantină socială, îngrijire la domiciliu, de altfel primul proiect al comunității finanțat pe fonduri europene și aprobat în 2017. De asemenea, modernizarea și dotarea dispensarului medical din Ștefănești și reabilitarea dispensarului medical din Oveselu vor asigura servicii medicale de calitate cetățenilor din comună.

Ar fi multe de spus și de detaliat de pe lista de realizări și obiective. Îl felicit pe domnul primar Mărcoianu, manifestând aceeași apreciere și față de eforturile și implicarea echipei din spatele domniei sale și le transmit că sunt un exemplu de performanță și implicare la capitolul administrație locală.”

Liberala a participat la Congresul PNL de duminică, pentru desemnarea lui Nicolae Ciuca drept lider national al PNL. “Congresul PNL de azi reprezintă un moment constructiv, care să ne redea încrederea și unitatea de care avem atâta nevoie.

Când un actor important de pe scena politică își recunoaște vulnerabilități este o dovadă de maturitate și responsabilitate.

Sunt încrezătoare în acest nou capitol început astăzi, în istoria Partidului Național Liberal, alături de președintele Nicolae Ciucă.”

K.R.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *