Mă bucur în fiecare an de această zi.

727 0
Sunt dintre cei care își petrec cu mult optimism ziua de naștere. Cu multă recunoștință pentru părinții care mi-au dat viață și m-au format în primii 7 ani, înaintea școlii și a dascălilor de la care am primit învățătură de carte. Șirul oamenilor la care mă gândesc în fiecare an de ziua mea este foarte lung. După părinți și familie, vine tot familia. Familia pe care am construit-o eu însumi atunci când mi-a venit rândul s-o fac. Soția mea și fiica noastră, Teodora. Apoi oamenii de vârsta mea, cei alături de care am copilărit și mi-am petrecut o bună parte din adolescență. Urmează prietenii cei mulți și devotați, care s-au adăugat pe parcursul vieții de adolescent, de tânăr polițist, de comandant și de politician.
Sunt răsfățatul familiei mele și al prietenilor mei și mă simt înconjurat de ei tot timpul, nu numai de ziua mea. De la ei vine optimismul meu, plăcerea de a dialoga și de a fi tot timpul gata să pun umărul la ceea ce a rămas de făcut. Am învățat de la ei și împreună cu ei să fiu om și vreau să știe că sunt primii la care mă gândesc când răsare soarele de ziua mea. În fiecare an.

Articole asemănătoare

Hristos a înviat!

Postat de - 4 mai, 2024 0
FacebookTwitter Lumina marii sărbători a Învierii este cea care ne arată calea iertării, a iubirii și a credinței. Să o…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *