Olimpiada A.S.F. – Au fost desemnați câștigătorii primei ediții a concursului național de educație financiară

992 0

Autoritatea de Supraveghere Financiară a desemnat, cu ocazia Zilei Educației Financiare, câștigătorii primei ediții a concursului național de educație financiară – Olimpiada A.S.F., dedicat tuturor elevilor aflați în acest an școlar în clasa a XI-a.

Concursul, organizat în parteneriat cu Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), a fost structurat pe trei etape, iar participanții au răspuns online, în fiecare etapă, unui test grilă format din 20 de întrebări.

În prima etapă au participat 286 de elevi, în etapa a doua 215, iar în etapa a treia, cea finală, au fost prezenți 30 de elevi. Câștigătorii Olimpiadei A.S.F. pot fi regăsiți AICI.

Olimpiada A.S.F. își propune să contribuie activ la creșterea nivelului de educație financiară în rândul tinerilor, astfel încât aceștia să cunoască în mod corect piața financiară non-bancară, produsele și serviciile aferente acesteia. Cu un nivel ridicat de educație financiară, generațiile tinere vor putea lua decizii financiare corecte și înțelepte pentru a-și asigura bunăstarea individuală. Tinerii educați financiar vor putea contribui la rândul lor la creșterea nivelului bunăstării în propriile familii și la disiparea bunelor practici în domeniu, la nivelul societății.

Tot cu ocazia Zilei Educației Financiare, A.S.F. a demarat programul Start4Life, dedicat copiilor și tinerilor aflați în centre de tip familial și în centre de plasament. Lectorii Autorității s-au întâlnit la Giurgiu cu mai mulți tineri cu vârste cuprinse între 17 și 18 ani, cărora le-au prezentat noțiuni financiare de bază și le-au oferit materiale informative cu privire la piața financiară non-bancară. Aceștia reprezintă categoria cea mai vulnerabilă, deoarece la majorat ies din sistemul de asistență socială și nu toți au cunoștințele necesare care să îi ajute în gestionarea rațională a bugetului personal.

În acest context, educația financiară reprezintă o componentă importantă pentru incluziunea financiară, fiind practic o condiție primordială pentru bunăstarea viitoare a tinerilor care părăsesc centrele de plasament. Programul Start4Life va avea o abordare personalizată a nevoilor și a profilului acestor copii, prin adecvarea conținutului didactic necesar și prin monitorizarea rezultatelor pe termen mediu și lung.

Totodată, A.S.F. a organizat, în cadrul programului său de educație financiară Start2Play, cu sprijinul Inspectoratului Școlar al Municipiului București și al Primăriei Sectorului 6, o acțiune dedicată copiilor de grădiniță, care s-a desfășurat în Parcul Drumul Taberei. Preșcolarii au învățat, prin intermediul jocului și al desenului pe asfalt, noțiuni primare referitoare la bani și asigurări.

Educația financiară reprezintă unul dintre obiectivele strategice ale A.S.F. Din anul 2015, de când Autoritatea a lansat programele sale de educație financiară și până în prezent, lectorii Autorității au susținut cursuri și prezentări pentru aproape 4.000 de profesori, peste 18.000 de studenți și circa 162.300 de elevi din toate ciclurile de învățământ.

Începând din acest an, Ziua Educației Financiare va fi celebrată pe data de 11 aprilie, ca urmare a unei legi recent adoptată de Camera Deputaților și promulgată de către Președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *