Daniela Oteșanu este deputat social democrat și, totodată, președinta organizației de Femei a PSD Vâlcea.
Cum este și firesc, aceasta este preocupată de interesul producătorilor români, a căror cauză o susține în Parlament, alături de colegii social democrați și de oricine se raliază ideii.
Iată câteva idei despre soluțiile cu care PSD vine în întâmpinarea intereselor producătorilor nostri, a produselor și serviciilor oferite de aceștia.
“În contextul în care economia României trece prin momente grele datorate liberalizării sălbatice a prețurilor la gaze, energie, combustibil, a creșterii substanțiale a prețurilor la alimente, PSD a venit cu soluții ferme de sprijin a companiilor românești. Prin OUG au fost aprobate 20 de miliarde de lei (4 miliarde de euro) de Ministerul de Finanțe pentru programe de dezvoltare. Pe lângă cele 10 miliarde de lei alocate programelor IMM Invest și IMM Agro, alte 10 miliarde vor ajunge rapid în economie prin alte programe de dezvoltare: IMM PROD pentru dezvoltarea industriei, RURAL INVEST pentru afacerile din mediul rural, GARAT CONSTRUCT destinat sectorului construcțiilor sau INNOVATION conceput pentru a încuraja proiectele inovatoare bazate pe tehnologii noi. Acestea sunt programe care vin în ajutorul firmelor mici și mijlocii din România, care vor salva locuri de muncă și vor crea și altele noi, vor contribui la dezvoltarea economică.
Una dintre deciziile importante este cea inițiată de vicepremierul Sorin Grindeanu, referitoare la înființarea Registrului Utilajelor care va funcționa în cadrul Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP) și care va ajuta autoritățile și companiile care lansează proiecte de interes public să poată verifica dacă cei ce intră în licitații pot aduce imediat în șantier utilajele prezentate în ofertă. Se va evita astfel, întârzierea sau blocarea proiectelor datorită posibilei lipse a utilajelor. Acest registru devine operațional de la 1 Martie 2023.
La fel de important este și proiectul „criteriului verde” pentru susținerea produselor și serviciilor românești, proiect inițiat de PSD și adoptat în Camera Deputaților în calitate de for decizional. Concret, în evaluarea ofertelor la licitații se va ține cont de cea mai scurtă distanță de la locul de producție la cel de consum adică, un traseu de transport mai scurt care înseamnă o poluare redusă și costuri mai mici.
Un alt proiect PSD de o importanță strategică, este cel care se referă la finalizarea și punerea în funcțiune a hidrocentralelor finalizate în proporție de peste 90% și care ar putea alimenta cu energie circa 300.000 de gospodării. Proiectul a trecut cu vot favorabil de Senat și va ajunge cât mai rapid pe ordinea de zi a Camerei Deputaților.”
K. R.
- Acasă
- Ediții locale
- Toate
- Băbeni
- Băile Govora
- Băile Olănești
- Bălcești
- Bărbătești
- Berbești
- Berislăvești
- Brezoi
- Budești
- Bujoreni
- Bunești
- Câineni
- Călimănești
- Cernișoara
- Costești
- Dăești
- Dănicei
- Drăgășani
- Drăgoești
- Galicea
- Horezu
- Lungești
- Malaia
- Măldărești
- Mihăești
- Muereasca
- Ocnele Mari
- Olănești
- Orlești
- Păușești Măglași
- Pietrari
- Prundeni
- Râmnicu Vâlcea
- Roești
- Scundu
- Slătioara
- Ștefănești
- Sutești
- Vaideeni
- Vlădești
Biblioteca Pietrari – singura bibliotecă din țară ce se numără printre câștigătorii granturilor SuperCoders 2024
10:29 am -- 9 octombrie, 2024Vâlcea/ Persoane cercetate pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție
10:57 am -- 5 octombrie, 2024Ca urmare a avertizărilor meteorologice/hidrologice pentru perioada 29.09.2024, ora 10.00 – 30.09.2024, ora 22.00, (cod galben și portocaliu)
11:06 am -- 30 septembrie, 2024Raluca Turcan la Băbeni: Serviciile sociale de calitate sunt esenţiale pentru binele persoanelor cu dizabilităţi
11:03 am -- 27 aprilie, 2021Punct de atracție turistic, cinematograful vechi din Govora, reabilitat de Primărie
10:58 am -- 21 iunie, 2022Renovarea blocurilor din Băile Olăneşti, proiectată de companii din Timişoara şi Arad
10:33 am -- 18 septembrie, 2024Eco- BiblioTech, un proiect realizat de bibliotecari pentru viitorul comunitatilor lor
10:30 am -- 9 iunie, 2022APAVIL SA – ANUNȚ privind scoaterea la concurs a următoarelor posturi
11:00 am -- 14 august, 2020Activitățile finale din cadrul proiectul Erasmus+ al Liceului ,,Preda Buzescu” din Berbești, Vâlcea
8:01 pm -- 23 octombrie, 2021Inedit la Live Music Summer Camp Brezoi: HIPPIE CAMP cu finanțare europeană!
6:37 pm -- 4 iulie, 2023Un milion de euro aprobat pentru căile de acces din Budeşti, Bârseşti, Bercioiu, Racoviţa şi Ruda
2:25 pm -- 11 aprilie, 2024Gheorghe Gîngu: La Mulți Ani cu ocazia Sfințiilor Arhangheli Mihail și Gavril!
12:32 pm -- 8 noiembrie, 2023Finanţarea prin „Anghel Saligny” a dat altă dinamică proiectului privind introducerea gazelor, de la Buneşti
7:06 pm -- 27 august, 2024Remiză în derby-ul Alunu – Călimăneşti! Cozia, la primele puncte pierdute
10:43 am -- 24 septembrie, 2024În acest week-end, Bâlciul tradiţional de Sfânta Maria Mică, la Călimăneşti
10:45 am -- 6 septembrie, 202436 de goluri marcate în Seria a 8- a a Ligii a III-a! Dintre echipele vâlcene, Dăeşti a avut cel mai mare apetit ofensiv
10:26 am -- 20 septembrie, 2024Viitorul Dăeşti, vicelideră în Liga a III-a! Un jucător transferat de la Unirea Alba Iulia a debutat la trupa din Fedeleşoiu
10:27 am -- 5 septembrie, 2024Un junior de la Sănătatea Cluj, în lotul echipei de Liga a III-a Viitorul Dăeşti
6:46 pm -- 28 august, 2024Primăria Dănicei, proiecte importante – clădiri publice noi, poduri finalizate și drumuri asfaltate
11:10 am -- 12 august, 2022Investiţie prin PNRR, la Drăgăşani, pentru reducerea cheltuielilor publice
10:31 am -- 4 septembrie, 2024La Drăgăşani, primarul Nedelcu continuă investiţiile în sistemul educaţional
10:57 am -- 23 iulie, 2024Sâmbătă, Domeniul Pietrosu Parc, concursul culinar pentru “Meniul de Galicea” și multe surprize!
11:11 am -- 21 iulie, 2023Primăria Horezu, Primar Nicolae Sărdărescu. Fie ca în perioada sărbătorilor să vezi lumea cu ochii unui copil, să trăiești minunea dragostei și să te bucuri de absolut tot ce are de oferit această sărbătoare. Hristos a Înviat!
11:39 am -- 22 aprilie, 2022Horezu – proiecte ambițioase pentru oraș, dar și pentru stațiunea Vârful lui Roman
3:08 pm -- 23 martie, 2022Lungeștiul, la ora investițiilor. Bazin de înot modern, cu toate utilitățile
11:42 am -- 5 noiembrie, 2021Investiţie de aproape 90 de milioane de euro, în Nordul Vâlcii, între Malaia şi Păscoaia
12:27 pm -- 14 noiembrie, 2023Trei zile de distracție la Festivalul „Fii cool la cule” de la Măldărești
10:38 am -- 17 iulie, 2024MDLPA a virat primii bani pentru modernizarea drumurilor din Mihăeşti
10:59 am -- 24 septembrie, 2024Consiliul Judeţean Vâlcea lansează un proiect nou, de 4 milioane de euro, la Mihăeşti
11:02 am -- 5 septembrie, 2024Implementarea proiectului de asfaltare a ultimelor drumurilor comunale rămase nemodernizate, la Muereasca, se apropie de 50%
11:03 am -- 24 septembrie, 2024Se lucrează la Studiul de fezabilitate şi la proiectul tehnic pentru reabilitarea străzilor Socului, Grui, Cimitirului, Bouleci şi Şcolii, din Muereasca
11:07 am -- 19 septembrie, 2024Primarul din Muereasca modernizează încă 5 străzi. Proiectarea a început deja
7:04 pm -- 14 august, 2024Clădirea care avea destinaţia Siloz de fructe”, la Muereasca, transformată în sală de sport şi de festivităţi
11:06 am -- 22 iulie, 2024Troiţă ridicată la Muereasca de Sus în amintirea marilor duhovnici Lavrentie şi Daniil
11:10 am -- 2 iulie, 2024Primul atelier FORESIGHT din județul Vâlcea, la Centrul de Tineret Ocnele Mari
7:47 pm -- 21 ianuarie, 2024Primul Centru de Tineret din județul Vâlcea, în urbanul mic, s-a deschis la Ocnele Mari
9:09 am -- 17 iulie, 2023Primul trenuleț turistic din Olănești plimbă amatorii de distracție, călătorii pitorești și natură
2:44 pm -- 16 iunie, 2022Apă, iluminat public și sistem electronic de plată online pentru locuitorii din Orlești
10:43 am -- 21 iunie, 2022CS Păuşeşti Măglaşi, ca în vremurile bune, când defila în Liga a V-a! Opt goluri în poarta unei echipe bune din Elită
11:11 am -- 12 septembrie, 2024Nou-promovată, CS Păuşeşti Măglaşi este văzută drept una dintre formaţiile puternice din Liga a IV-a
6:54 pm -- 2 august, 2024Biblioteca Pietrari – singura bibliotecă din țară ce se numără printre câștigătorii granturilor SuperCoders 2024
10:29 am -- 9 octombrie, 2024Primăria Pietrari, Primar Nicolae Moraru: Sărbători fericite alături de cei dragi! Noul an să fie presarat cu realizări remarcabile, împliniri, sănătate, fericire şi multe bucurii! La Mulți Ani!
8:17 am -- 25 decembrie, 2022Prundeniul, o comună europeană, în care esteticul și confortul sunt puse pe prim plan
10:56 am -- 21 iunie, 2022Servicii publice de nivel european în Râmnicu Vâlcea – afirmație sau întrebare?
10:41 am -- 20 septembrie, 2023Lucrări de igienizare la rezervorul de înmagazinare apă potabilă din Ștefănești
9:56 am -- 24 iunie, 2020„P.U.Z. – Construire pensiune turistică, în județul Vâlcea, comuna Vaideeni
10:07 am -- 6 iunie, 2022Acord de Parteneriat între CJ Vâlcea și Primăria Vaideeni pentru realizarea „Aventure Park”
11:31 am -- 1 iunie, 2022„P.U.Z. – Construire pensiune turistică, în județul Vâlcea, comuna Vaideeni
10:07 am -- 31 mai, 2022Primarul din Vlădeşti vrea să modernizeze baza sportivă de lângă sala de sport, prin CNI
11:16 am -- 19 septembrie, 2024Doi jucători de la Chimia şi unul de la Stejarul vor îmbrăca tricoul echipei FC Vlădeşti
7:10 pm -- 27 august, 2024În următorul mandat, edilul Adrian Cosac are mai multe proiecte pentru modernizarea comunei Vlădești
11:22 am -- 26 iulie, 2024 - Oamenii discută
- Economie
- Politică
- Editorial
- Cultură
- Escu TV
- Externe
- Interviu
- Curier Club
- Școala de Reportaj
- English
- Anunțuri gratuite
- Ficțiune
- Teorii Incredibile
- Carte în serial
- Noi suntem Curierul de Râmnic
- Academia de Jurnalism pentru Copii