“Implicarea ȋnseamnă sănătate! Donațiile firmelor din cei 20% impozit pe venit sau pe profit reprezintă implicare fără costuri, ȋn sănătatea propriei comunități!”
Astfel sună apelul Primăriei Brezoi, pentru a determina deținătorii de firme să direcționeze impozitul pe venit sau pe profit către sănătate. Mai exact, către Spitalul Orășenesc Brezoi, care are atâta nevoie de sprijin.
”În mod absolut gratuit, puteți alege să ajutați comunitatea, contracarând nemulțumirea față de nivelul de finanțare alocată de stat sectorului sanitar.
Dacă încă nu știți unde să direcționați suma de la compania dumneavoastră, transmiteți un e-mail către contact@spitalulbrezoi.ro sau apelați numărul de telefon 0744.295.555. – Vlad Decebal. ”
Primăria furnizează contractul de sponsorizare prin care puteți contribui gratuit la creşterea calității serviciilor medicale furnizate de Spitalul Orăşenesc Brezoi.
Anul trecut, sub 10% dintre societățile comerciale eligibile au direcționat din impozit sub forma unor sponsorizări deductibile către furnizori publici de servicii medicale şi ONG-uri. Împreună putem schimba această realitate tristă, contribuind la sănătatea sistemului medical şi astfel, la propria sănătate, a noastră, a celor dragi şi a tuturor membrilor comunității!
”Te poți implica pentru ca Spitalul Orăşenesc Brezoi şi serviciile pe care le furnizează să acopere cât mai multe specialități medicale, la un standard cât mai ridicat! ”
Spitalul Orăşenesc Brezoi funcţionează in cadrul reţelei naţionale de asistenta sanitara si asigura servicii pentru sănătatea populaţiei situate in partea de Nord a judeţului, in frumoasa „Tara a Lovistei”. Unitatea a fost înfiinţata in anul 1954 in baza Decretului Consiliului de stat nr.31/1954 reconfirmat prin Ordinul Ministerului Sanatatii nr.117/2000. Spitalul are personalitate juridica, iar patrimoniul este domeniu public in administrarea Consiliului Local Brezoi.
Clădirea spitalului este alcătuita din 4 corpuri plus anexe, situate in aceeaşi incinta si se afla la o distanta de 41 km de Spitalul Judeţean de Urgenta Vâlcea (7 km. de drum naţional si 34 km. de drum european).
Populaţia deservita este de 23.284 persoane cu o dispersie foarte mare intr-o zona de munte greu accesibila, repartizata in 8 localităţi: Voineasa, Malaia, Perisani, Boisoara, Caineni, Racovita, Brezoi, Titesti.
”Companiile pot dona până la 20% din impozitul pe venit – trimestrial sau anual. Redirecționați până la 30 iunie 20% din impozitul pe profit sau venit către această unitate sanitară, atât de vitală pentru ȋntreaga regiune! Procedura este simplă și nu implică niciun cost pentru compania dumneavoastră!Ț mai adaugă cei de la Primărie.
K.R.