Voluntari turci și francezi desfășoară activități cu copiii, la Biblioteca Județeană Antim Ivireanul

1201 0

O serie de activități interesante, cu copiii, au loc zilele acestea la Biblioteca județeană Antim Ivireanul, cu sprijinul unor inimoși voluntari din Franța și Turcia.

Luni, 18 aprilie  2022, s-a desfășurat loc o nouă întâlnire în cadrul proiectului „Știi să reciclezi?”, la care au participat elevii de la After School „Prietenii lui Miki”, coordonați de prof. înv. primar Ionescu Cristina Nicoleta.

Acest proiect se derulează în parteneriat cu voluntarii internaționali din cadrul asociației AIDE și constituie punctul de pornire pentru a forma în rândul copiilor obiceiul de recuperare a deșeurilor de ambalaje reciclabile, atât la școală, cât și acasă, valorizând astfel respectul acestora față de mediul înconjurător. Copiii vor deveni preocupați de problema protecției mediului în toate situațiile întâmpinate în viață de zi cu zi: pe stradă, în cartierul în care locuiesc, în parcuri, în zone turistice etc.

Totul a fost posibil cu sprijinul voluntarilor din Armenia și Franța.

În ziua de 14 aprilie 2022 s-a dat dat startul acestor ateliere de dezvoltare personală susținute de voluntarii din țările amintite. Primul atelier a fost susținut de către Ani Gabrielyan din Armenia, voluntară în cadrul proiectului ,,From Rural to Nonformal”, desfășurat în parteneriat cu Asociația AIDE.

“Joi, 14 aprilie 2022, lupișorii Unității “Micii Arnăuți” s-au întâlnit în teritoriul înțeleptului Hathi, alături de Akela Antoanela și Akela Ștefania, pentru a împărtăși informații și idei despre sărbătoarea Sfintelui Paște, ne-am jucat cu animăluțele din Cartea Junglei și am pictat felicitări”.

Încă de la început, copiiii au fost preocupaţi de existenţa lor, căutând răspunsuri la întrebările legate de originile, natura şi destinul umanităţii: de unde venim, cine suntem şi încotro ne ducem. În culturi şi epoci diferite, oamenii şi-au pus diferit aceste întrebări.

“Astfel, aşa cum nu putem separa o persoană în componente fizice, intelectuale, etice, emoţionale şi sociale, nu putem exclude din viaţă latura spirituală, fascinaţia misterului vieţii, căutarea lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că dezvoltarea unei persoane ca întreg include dezvoltarea dimensiunii spirituale.

În timpul vieţii din Haitic, lupişorii învaţă să-l vadă pe Dumnezeu în ei înşişi, în ceilalţi şi în natură, şi sunt încurajaţi să înveţe mai mult despre propria lor credinţă şi să ia parte la activităţile din comunitatea lor religioasă” au povestit organizatorii, care au mulțumit Secției Multimedia de la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea pentru găzduire.

C.R.

Articole asemănătoare

Informare de presă, Cancelarie Prefect

Postat de - 13 august, 2020 0
FacebookTwitterMINISTERUL AFACERILOR   INTERNE                                    INSTITUȚIA  PREFECTULUI – JUDEȚUL VÂLCEA CANCELARIE PREFECT INFORMARE DE PRESĂ Pentru corecta informare a cetățenilor, ca…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *