Consiliul Local al comunei Bujoreni a aprobat recent instituirea pe teritoriul localității a pazei comunale

818 0

COMUNICAT DE PRESĂ

La inițiativa primarului Gheorghe GÎNGU, Consiliul Local al comunei Bujoreni a aprobat recent instituirea pe teritoriul localității a pazei comunale. Serviciul de patrulare va fi asigurat pe timp de zi și de noapte, în intravilanul și extravilanul comunei, cu efective profesioniste, fondurile pentru susținerea acestui serviciu fiind asigurate de la bugetul local.
Un echipaj va fi format dintr-un agent de pază și un angajat al primăriei, aceștia asigurând monitorizarea video a localității, dar și patrularea prin comună. De asemenea, va exista un post de pază permanent, deservit de patru agenți de securitate instruiți, antrenați și dotați cu telefon mobil, bastoane, sprayuri lacrimogene, stații de emisie – recepție, fluier, lanternă, trusă de prim – ajutor și extinctor. Dispozitivul de pază va fi asigurat de angajații unei societăți avizate de către Ministerul Afacerilor de Interne (MAI) să desfășoare astfel de activități.

“Cred că cetățenii se vor simți mult mai în siguranță știind că 24 de ore din 24 vor exista patrule pe străzile din Bujoreni. Toate aceste măsuri vin de la sesizările cetățenilor privind unele fapte ilicite, precum aruncarea gunoiului pe domeniul public sau privat, dar și vandalism și furturi. Sunt convins că se va dovedi a fi o măsură extrem de bună pentru că ne dorim o comună liniștită. La Bujoreni își au sediul foarte multe societăți comerciale importante din județ, iar în comună locuiesc peste 5.000 de persoane. Vrem ca rata infracționalității să scadă în comuna noastră, aceasta fiind una din misiunile agenților de pază, care vor colabora și cu Poliția și Jadarmeria. Comuna Bujoreni este supravegheată video prin sistemul propriu de supraveghere, însă agenții de pază vor mai avea printre atribuții, pe lângă păstrarea liniștii și ordinii publice, și depistarea persoanelor care aruncă gunoaie în locurile publice, pe spațiile verzi sau în șanțuri și rigole, precum și a celor care provoacă daune pe domeniul public sau privat” – primarul comunei BUJORENI, Gheorghe GÎNGU.

BIROUL DE COMUNICARE AL PRIMĂRIEI BUJORENI

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *