O comisie mixtă constituită prin ordin de prefect verifică, începând din data – 2 mai 2022, modul în care au fost salubrizate localitățile, cursurile de apă și au fost realizate/întreținute șanțurile și rigolele de colectare și dirijare a apelor pluviale în localitățile județului Vâlcea

644 0

Informare de presă

Din comisie fac parte reprezentanți ai Instituției Prefectului – județul Vâlcea, Sistemului de Gospodărire a Apelor, Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatului Județean Vâlcea, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și Gărzii Forestiere.

Comisia va verifica starea generală de curățenie a localităților în perimetrul instituțiilor publice, piețelor, târgurilor, a locurilor de agrement, dar și modul în care au fost realizate măsurile și lucrările stabilite la verificările efectuate în anul 2021.

Controlul vizează existența depozitelor necontrolate de deșeuri de pe raza localităților; verificarea tuturor stațiilor de sortare ce funcționează pe raza județului, precum și a existenței aglomerărilor cantitative de deșeuri necontrolate, atât în mediul rural, cât și urban; instalarea indicatoarelor privind interzicerea depozitării deșeurilor în locuri nepermise; menținerea de către cetățeni, instituții publice și agenți economici a curățeniei pe trotuare, pe partea carosabilă a străzii sau a drumului, pe sectorul din dreptul gospodăriei/imobilelor în care își desfășoară activitatea; curățirea și salubrizarea albiilor cursurilor de apă, a lacurilor și bălților, a malurilor acestora, precum și a locurilor virane.

De asemenea, comisia va analiza și funcționarea serviciului public de salubritate organizat la nivelul localității, dar va verifica și numărul de contracte încheiate între operatorul licențiat și persoanele fizice și juridice.

Comisia va verifica existența depozitelor de deșeuri și de material lemnos pe malurile și în albiile cursurilor de apă, precum și în secțiunile de scurgere a podurilor și podețelor, care prin antrenare pot conduce la obturarea scurgerii apelor; existența depozitelor de material lemnos pe formațiunile torențiale din apropierea zonelor locuite; modul în care au fost realizate/întreținute șanțurile și rigolele de scurgere a apelor pluviale în localități, precum și cursurile de apă pe raza localităților. Se vor face verificări în zonele nesalubrizate de pe cursurile de apă unde s-au produs inundații în anul 2021 (inclusiv cele semnalate de autoritățile publice locale) și se va analiza stadiul măsurilor și lucrărilor de remediere realizate.

Procesul verbal, întocmit de comisia mixtă constituită prin ordinul prefectului Mihai Oprea, va fi înaintat Centrului Operativ pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, până la data de 10 iunie 2022.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *