La 9 ani se dau cu mașinile în cursele de Super Slalom!

809 0

Pentru Arthur, Mihai și Ana Maria, trei puști  de 9, 10 și 12 ani, Campionatul Național de Super Slalom a fost prima competiție oficială din viața lor la care au luat startul.

Arthur și Ana Maria sunt frați și, deși concurează în același campionat, nu există rivalitate între ei.

„Niciunul dintre noi nu este mai bun ca celălalt, suntem amândoi la fel. A fost puțin greu la prima noastră cursă oficială, dar și foarte distractiv” – Arthur Khluscielewskiq, pilot în Campionatul Național de Super Slalom. 

„A fost foarte tare, mi-a plăcut foarte mult. Atunci când sunt la volan, am momente în care am emoții pentru mine și pentru fratele meu” – Ana Maria Khluscielewskiq, pilot în Campionatul Național de Super Slalom.

Mihai are 10 ani și a venit din Galați la Ploiești să fie prezent la start în primul lui concurs oficial.

„Mi-a plăcut foarte mult, sincer a fost uimitor pentru că nu am avut emoții, am avut senzația că fac ce trebuie. Antrenorul meu știe cel mai bine dacă m-am descurcat” – Mihai Tecuceanu, pilot în Campionatul Național de Super Slalom.

 Copiii mai au și alte pasiuni în afară de condusul mașinilor.

„Eu fac Taekwondo. Dacă ar fi să aleg între Taekwondo și Super Slalom aleg Super Slalom-ul” – Arthur Khluscielewskiq, pilot în Campionatul Național de Super Slalom. 

„Eu am înclinații spre Arte, pictez și desenez foarte frumos” ” – Ana Maria Khluscielewskiq, pilot în Campionatul Național de Super Slalom. 

„Eu merg la handbal, când eram mic am făcut hochei și înot, am învățat să înot ca atunci când merg la mare să nu mă înec” – Mihai Tecuceanu, pilot în Campionatul Național de Super Slalom.

La 15 ani face echipă cu tatăl său

La 15 ani, Filip este veteran în Campionatul Național de Super Slalom. Din 2017, tânărul se dă cu mașina alături de tatăl său. În familia lui, pasiunea pentru Motorsport se transmite din generație în generație.

„Bunicul a  fost pilot, tata e pilot și eu am devenit pilot. Acum, eu și tata concurăm pe aceeași mașină, practic ne duelăm în același campionat” – Filip Mateescu, pilot în Campionatul Național de Super Slalom.

Tânărul, care a învățat să conducă de la 6 ani, este pasionat de Formula 1 și are și un pilotul preferat, pe Charles Leclerc.

Colegii nu îi cred că știu să conducă

Micuții povestesc că la școală nu le place să vorbească despre pasiunea lor ascunsă, mașinile! Au motive bine întemeiate!

 „Colegii nu mă cred și mai bine nu le spun ce fac” – Mihai Tecuceanu, pilot în Campionatul Național de Super Slalom.

Anei i se pare ceva normal să concureze cot la cot cu băieții.

„Ce dacă sunt fată? Îmi place foarte mult ceea ce fac și vreau să continui. Uneori, prietenele mele se mai uită ciudat la mine, dar eu îmi văd de treabă” – Ana Maria Khluscielewskiq, pilot în Campionatul Național de Super Slalom.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *