Comunicat de presă privind participarea AEP la Reuniunea experților electorali cu tema „Alegeri sigure, pașnice și incluzive” și la cea de-a 10-a Adunare Generală a RECEF, la Dakar, ȋn Senegal

556 0

Doamna Claudia Popovici, reprezentantul permanent al Autoritӑții Electorale Permanente (AEP) pe lӑngӑ Rețeaua pentru Competențe Electorale Francofone (RECEF) și doamna Maria-Gabriela Crӑciun, șefa Serviciului relații externe din cadrul Departamentului cooperare internaționalӑ, participӑ, ȋn perioada 15-17 iunie 2022, la Reuniunea experților electorali cu tema Alegeri sigure, pașnice și incluzive și la cea de-a 10-a Adunare Generalӑ a RECEF, organizate de Comisia Electoralӑ Naționalӑ Independentӑ a Senegalului ȋn parteneriat cu RECEF și Organizația Internaționalӑ a Francofoniei (OIF).

Reuniunea experților electorali are ca obiectiv ȋmpӑrtӑșirea bunelor practici ȋn ceea ce privește identificarea factorilor principali care pot garanta securitatea alegerilor și care pot stimula încrederea ȋn organizarea proceselor electorale ȋn timp de conflict. Totodatӑ, participanții vor analiza impactul conflictelor armate din zonӑ asupra proceselor electorale.

În cadrul Adunӑrii Generale a RECEF, membrii vor dezbate planul de activitate al rețelei electorale, evoluția și viziunea acesteia de a promova alegeri libere și transparente.

Evenimentul reunește oficiali din partea organismelor de management electoral din cadrul RECEF, reprezentanți ai societӑții civile și ai organizațiilor internaționale cu responsabilitӑți ȋn materie electoralӑ.

Reamintim că Autoritatea Electoralӑ Permanentӑ este membru cu drepturi depline al RECEF din anul 2016.

Articole asemănătoare

Calamități Vaideeni

Postat de - 1 august, 2020 0
FacebookTwitterCOMUNICAT DE PRESĂ În anul 2018, comuna Vaideeni a fost greu încercată din cauza inundațiilor. Inclusiv DJ 665 a fost…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *