Ca urmare a executării lucrărilor de remediere a avariei pe rețeaua PEHD De 160, existentă în orașul Ocnele Mari, strada 22 Decembrie, în data de 30.06.2022, între orele 0900 – 1300, se va întrerupe furnizarea apei potabile la consumatorii existenți în orașul Ocnele Mari – străzile 22 Decembrie (parțial), Aviatorului, Lacurilor și Slătioarele.
În această perioadă orară, echipele de intervenție ale APAVIL SA vor face eforturi susținute pentru scurtarea timpului necesar finalizării lucrărilor.
Pentru asigurarea parametrilor de potabilitate a apei din rețea, certificați prin buletine de analiză a apei în secțiunea de intervenție (înainte și după spălarea rețelei), angajații Apavil SA vor efectua purjări în zona respectivă și în zone adiacente în care există posibilitatea modificării parametrilor de potabilitate. Recomandăm consumatorilor afectați să lase să curgă cantitatea de apă necesară eliminării apei cu impurități produse ca urmare a întreruperii furnizării.
Cheltuielile ocazionate de cantitatea de apă eliminată vor fi suportate de către Apavil SA în urma unor solicitări scrise ale beneficiarilor, confirmate de specialiștii societății noastre și respectând prevederile art. 252 al Regulamentului Serviciului de alimentare cu apă și de canalizare sau apelând numărul de telefon al dispeceratului societății Apavil SA: 0250820010, serviciu disponibil 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână.
Vă mulțumim pentru înțelegere!
COMPARTIMENTUL COMUNICARE, MASS-MEDIA AL SOCIETĂȚII APAVIL S.A