Nu a făcut dansuri cum voia mama, dar a ajuns multiplă campioană mondială la Kempo!

730 0

La 15 ani, Daria Hainagiu, a pierdut șirul medaliilor europene și mondiale pe care le are la Kempo. Părinții s-au certat mult până să o lase la un sport de contact! Mama voia ca fiica ei să învețe să danseze, iar tatăl să știe să se apare!

Are doar 1.50 și 45 de kilograme, dar asta nu o împiedică să fie foarte în sportul de contact! Daria Hainagiu este multiplă campioană europeană și mondială la Kempo, sport pe care a început să îl practice datorită tatălui său la vârsta de 6 ani. „Tata voia să fac un sport în care să învăț să mă apar, iar mama voia să merg la dansuri. Au discutat mult în contradictoriu pe această temă. Până la urmă, am ajuns în sala de Kempo și nu am mai plecat de acolo” -Daria Hainagiu, multiplă campioană europeană și mondială la Kempo. În 9 ani de sport de performanță, Daria a pierdut șirul medaliilor europene și mondiale pe care le-a câștigat, dar nu se oprește aici! „Toate medaliile sunt pe un perete în camera mea. Vreau să le văd de fiecare dată când intru acolo și în fiecare dimineață când mă trezesc. Sunt mândră de tot ce am realizat până acum”-Daria Hainagiu, multiplă campioană europeană și mondială la Kempo. La fel de mândri de ea sunt și părinții săi! “Sunt foarte fericiți, de fiecare dată când sunt la competiții au emoții pentru mine, îmi sunt mereu alături. Decizia de a merge la Kempo a fost cea mai bună” -Daria Hainagiu, multiplă campioană europeană și mondială la Kempo.

Îi place să citească și e pasionată de cercei

 Înainte de Kempo, puștoaica a mai făcut și 2 ani de înot, iar acum, când are timp liber, mai practică și alte sporturi. „Îmi place să merg la escaladă și să joc tenis de câmp” -Daria Hainagiu, multiplă campioană europeană și mondială la Kempo.

Anul acesta, Daria, și-a împărțit timpul între școală și sport! Fata a terminat clasa 8-a și s-a pregătit pentru intrarea la liceu. „A fost un an foarte greu. La Kempo mă antrenez de 3 ori pe săptămână. Aveam programul împărțit. Dimineața lucram la română și la matematică, seara eram în sala de antrenament. Și după ce lucram la română și matematică, mergeam la școală” – Daria Hainagiu, multiplă campioană europeană și mondială la Kempo.

Chiar dacă a fost ocupată, Daria nu a renunțat la una dintre plăcerile ei nevinovate! „Îmi place foarte mult să citesc. Tocmai am terminat <<Tatuatorul de la Auschwitz>>” -Daria Hainagiu, multiplă campioană europeană și mondială la Kempo.

Campioana mondială de la Kempo povestește cu zâmbetul pe buze și despre pasiunea ei ascunsă. „Sunt înnebunită după cercei, am 9 găuri în urechi și nu vreau să mă opresc aici”-Daria Hainagiu, multiplă campioană europeană și mondială la Kempo. 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *