Leul în heraldică…
Din cele mai vechi timpuri, leul, considerat dintotdeauna regale neîncoronat al animalelor, a fost folosit ca symbol al pterii. Leul poate fi găsit de la stema lui David, până la heraldica caselor regale europene, în special cea britanică şi belgiană, de la monede antice până la cele încă în curs astăzi, a fost erou de carţi şi azi de filme, a fost folosit pentru a supraonora oameni, precum Richard Plantagenetul, Henric al II-lea, Winston Churchill, Jan Sobiescki şi mulţi alţii!
În heraldică leul este un însemn animalier, componentă des întâlnită care simbolizează vitejia, valoarea, puterea și regalitatea!
Leul se întâlnește sub diferite forme, cum ar fi leu rampant (ridicat pe labele din spate), sau pasant (cu o labă din față ridicată și celelalte pe pământ). Prima dinastie regală care l-a folosit a fost cea a Plantageneţilor, unde unul dintre ei a şi fost poreclit Richard Inimă de Leu! Însă primii care l-au folosit ca figură ornamentală pe arme au fost francii merovingieni, cei care se revendicau din sângele lui Iisus Hristos., cei care au adoptat leul dar şi vestinul crin!
În Biblie, într-o cheie simbolică, leul reprezintă puterea și curajul:…
…. Trei ființe au o purtare maiestuoasă, într-adevăr patru sunt elegante în mers: leul, cel mai puternic dintre animale, care nu se retrage în fața nimănui; cocoșul cu piept, capra și un rege în fruntea poporului său… De asemenea a fost stema tribului lui Iuda şi a fost sculptată pe tronul lui Solomon!
În Japonia, leul care a devenit câine-leu se numește câine-Buddha. Uneori erau reprezentate și figuri ale „bărbaților leu”.
Cei doi lei belgieni…
Aşa cum am mai precizat leul a făcut şi face parte din heraldica casei regale belgiene dar şi prezent pe anumite monede sau bacnote. Stema Belgiei conține doi lei rampanti, numiți Leii Belgieni, sau Leo Belgicus, care sunt simbolul național al țării. În centrul stemei se află un scut pe care este desenat simbolul tradițional al leului. Sub leu este scris mottoul naţional: … L’union fait la force (în franceză) sau Eendracht maakt macht (în neerlandeză), cele două limbi oficiale belgiene, care înseamnă Puterea stă în unitate. Fiecare leu ține câte un steag al Belgiei, iar din spatele mantiei se înalță steagurile provinciilor Belgiei. Aşa cum o să arătăm, mai jos, această heraldică monetară va juca un rol important şi în Ţările Române.
Talerul, moneda cu lei…circulă din Ţările de Jos până în Ţările române!…
Moneda belgiană , valibilă şi în Olanda, a circulat cu mare success în întreaga Europă sub numele de … taler. Fiind o monedă prin excelenţă populară, talerul a avut o circulaţie intensă în întreg spaţiul european, înregistrând o multitudine de variante tipologice. Dintre acestea, pentru istoria noastră monetară, o importanţă covârșitoare a avut Leeuwendaalder-ul, talerul-leu sau leul, emis în Provinciile Unite ale Ţărilor de Jos. Prima emisiune de acest tip a fost pusă în circulaţie în anul 1575, în provincia Holland. În secolul al XVII-lea, mai ales în timpul domniei lui Matei Basarab (1632-1654), talerul-leu a devenit cea mai frecventă monedă de argint cu valoare ridicată, nu numai în Ţările Române, ci în întreaga Peninsulă Balcanică. Fiind foarte apreciat, dar și disponibil în cantitate mare, talerul-leu a ajuns chiar să fie exportat ca marfă pe pieţele Imperiului Otoman. Pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, emiterea talerului-leu a încetat.
În Ţările Române populaţia a identificat talerul cu leul, de unde şi numirea populară circulate printre români şi adoptată tacit de conducătorii români din secolul al XVII-lea şi până astăzi!
Identificarea de către populaţie a noţiunii de leu cu aceea de ban, a făcut ca leul să devină, în Moldova și Ţara Românească, unitate de cont, împărţită în 40 de parale. Prin urmare, calculele se făceau în monede de calcul (lei și parale) şţi nu în talere!
Atunci când ruşii impun…
Între anii 1768-1774 a avut loc războiului ruso-turc iar armata rusă ce ocupase temporar Ţările Române a impus folosirea în circulaţiea unor monede de bronz emise la Sadagura (lângă Cernăuţi), care aveau valoarea fixată atât în sistemul monetar otoman, cât și în cel rusesc de: 1 para / 3 denghi, respectiv 2 parale / 3 copeici. Pe avers acestea înfăţișau două scuturi ovale cu stemele Ţării Românești și Moldovei, unite sub coroana Imperiului rus, iar pe revers valoarea nominală.
Tot ruşii între anii 1831-1832 prin Regulamentele Organice au încercat, pentru prima oară, unificarea cursurilor monetare din Principate, prin instituirea a două etaloane, care erau raportate la un leu de circulaţie fictivă împărţit în 40 parale. Etalonul de aur era ducatul olandez, evaluat la 31 lei și 20 parale, iar etalonul de argint, sau sfanţul era moneda austriacă de 20 kreuzer (crăiţarii), cu valoarea de 2 lei și 10 parale.
Prima monedă naţională, românul sau romanatul!…
Încă din anul 1860, domnitorul Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza propune creearea primei monede naţionale. Inspirit de modelul francului francez, Cuza a propus pentru monedă numele de român sau romanat și s-a negociat finanţarea emisiunii cu ajutorul unor bănci de la Paris. În anul 1860, a fost propus mumele final, acela de romanat, monedă care era împărţită în decime sau bani (a zecea parte dintr-un romanat) și centime sau bănișori (a suta parte dintr-un romanat). Intenţiile guvernului român nu au fost însă finalizate, în absenţa unei susţineri ferme din partea împăratului Napoleon III, care nu dorea să provoace un conflict diplomatic cu Înalta Poartă. S-au păstrat doar proiectele monedelor de 10 centime, 5 români și 20 români, realizate de gravorul francez Adrien Prévost de Longpérier, conservateur des Antiques la Muzeul Louvre.
Oficializarea leului ca monedă…
De fapt leul apăruse deja în Muntenia fiindcă în anul 1835, în ziua de 16 septembrie, domnitorul Munteniei, prinţul Alexandru Ghica, oficializase leul ca monedă a principatului său. Domnul muntean a ales leul să fie moneda ţării sale, fiindcă circulau o multitudine de monede străine, care din Occident, care din Orientul!
Aşa cum am mai spus, cea mai tare monedă circulabilă în Principate era talerul olandez, loventhaler, Pe atunci era o monedă larg utilizată în această parte a Europei, concurând cu paraua otomană. De altfel, şi albanezii şi bulgarii şi-au numit moneda naţională, în funcţiune şi astăzi, după talerul-leu al olandezilor.
Leul din sistemul monetar al lui Cuza avea 100 de subdiviziuni, exact aşa cum funcţionează şi astăzi.
Leul lui Carol I….
La mai puţin de un an de la urcarea pe tron, în 1867, domnitorul Carol l stabilit definitive moneda naţională cu numele leu, ca o monedă bimetalică cu etalonul la 5 grame de argint sau 0,3226 grame de aur şi având ca subdiviziune banul, în număr de 100. Primele monede româneşti emise, cu grijă, au fost cele divizionare din bronz, de 1 ban, 2 bani, 5 bani şi 10 bani, care au fost bătute la Londra. Se pare că a fost folosită ca exemplu moneda belgiană în curs.
Anul 1868 cunoaşte o premieră în România, punerea în circulaţie a primei monedeă româneşti de aur, în valoare de 20 de lei. Este celebrul pol, derivat din francezul napoleon de aur. Moneda românească, semn puternic al suveranităţii, s-a consolidat treptat, odată cu România condusă de Carol l. Acest leu de aur al lui Carol a devenit cu timpul atât de puternic încât se negocia la greu la bursa pariziană, ajungând la cea mai mare cotă în anul 1938!
La 3 martie 1870, tot la initiative domnitorului Carol, este înfiinţată şi Monetăria Statului, cea care va bătea de acum înainte leul românesc de aur şi argint şi banii divizionari din bronz, monede care până atunci se fabricau la Londra sau Paris!
Bacnotele îşi fac apariţia profitând de… război!…
Primele bancnote româneşti au fost, de fapt, nu monede, ci biletele ipotecare tipărite în anul 1877 pentru susţinerea efortului de război al României, război duc contra turcilor pentru obţineresa independenţei de stat.
După acest moment istoric victorios, România se proclamă regat, iar în acelaşi an, 1880, este înfiinţată şi Banca Naţională a României, singura abilitată, de acum înainte, să emită monedă de metal şi hârtie.
De-a lungul timpului şi a zbuciumatei istorii, mai ales a secolului XX, leul românesc a cunoscut tot felul de schimbări, denominări şi evoluţii!
Treptat monedele valoroase de aur sau argint sunt înlocuite de bacnote cu valori nominale diferite.
Se poate spune că primul care a introdus leul ca monedă a fost Ghica, Cuza a încercat prima monedă proprie dar cel care a reformat odată pentru totdeauna sistemul monetar a fost domnitorul Carol viitorul rege din 1880 al statului unitar România!, Este foarte interesant faptul că deşi nici monedele şi nici bacnotele nu aveau leul inscripţionat, precum talerul olandez, denumirea monedei naţionale s-a păstrat sub numele de leu, neavând nici-o legătură cu heraldica monedelor. Dar s-a păstrat vechea denumire populară.
Leul, banii şi legile monetare…
De a lungul timpului, fabricarea, valoarea şi circularea monedei naţionale a cunoscut multe legi mpnetare din care vom aminti doar pe cele principale.
Avem prima lege monetară în 4 mai 1867 cea care prevedea emiterea de monedă din aur (5, 10 și 20 lei), argint (1 și 2 lei, precum și 50 bani) și bronz (1, 2, 5, 10 bani). Bancherii români au urmat îndeaproape idea francului francez, iar prima unitate de bază a României era descrisă ca având „cinci grame argint, din care 835 din 1 000 argint fin și 165 din 1 000 aliaj”.
Conform sistemului bimetalist al Uniunii Monetare Latine, leul era împărţit într-o sută de unităţi numite bani, punându-se astfel capăt vechii împărţiri în 40 de parale. Un articol prevedea că monedele de aur și argint ale Franţei, Belgiei, Italiei și Elveţiei „se vor primi în ţară la toate casele publice deopotrivă cu moneda legală a ţării
O lege monetară din 1868 aproba prima monedă din aur românească dar care nu a fost pusă în circulaţie din cauza opoziţiei Imperiului Otoman care a interpretat-o drept un gest de afirmare a independenţei României. Tot din acest motiv primele monede românești au fost bătute doar în bronz. Primii bani au fost executaţi în anul 1867 la fabricile Watt & Co. și Heaton din Birmingham.
În anul 1877, prin Lege, apar primii bani românești din hârtie, aşa numitele biletele ipotecare, care au fost emise de Ministerul Finanţelor pentru acoperirea cheltuielilor necesare susţinerii Războiului de Independenţă. Designul a fost realizat de artiștii francezi Bramtot și Duval, după un set de acuarele semnate, nota bene, de pictorul Nicolae Grigorescu, iar imprimarea biletelor a fost făcută la Paris.
O lege importantă a fost cea din anul 1880 şi anume Legea pentru înfiinţarea unei bănci de scompt și circulaţiune şi care este actul de naștere al Băncii Naţionale a României, care avea capital subscris în proporţie de o treime de statul român și două treimi de particulari, precum și „dreptul exclusiv de a emite bilete la purtător”.
Interesant este faptul că până la emiterea bancnotelor proprii s-a aplicat supratiparul „Banca Naţională a României” pe biletele ipotecare aflate deja în circulaţie.
Prima emisiune de bancnote a BNR a avut valoarea nominală de 20 lei, fiind tipărită în atelierele proprii din București, folosind clișee și hârtie cu filigran elaborate la Banca Franţei. În cursul aceluiași an, au fost puse în circulaţie și bancnotele de 100 și 1 000 lei.
Legea din 29 martie 1890 menţinea definiţia unităţii monetare naţionale care a fost dată prin legea monetară din 1867 (0,3226 g aur cu titlul 900‰), dar a abrogat definiţia în argint a leului. Monedele de argint deveneau astfel monede divizionare, fiind primite în mod obligatoriu la plată pentru suma maximă de 50 lei. Noua lege prevedea ca doar monedele de aur străine emise în sistemul Uniunii Monetare Latine să se poată preschimba la casele publice. Până la înfiinţarea noii monetării din Dealul Filaret, în perioada interbelică, monedele românești au fost bătute în străinătate, în Franţa, Anglia și Belgia.
Prin Legea din anul 1901, Statul a ieşit din acţionariatul BNR, iar anul 1936 cunoaşte prima devalorizare oficială a leului, realizată prin reevaluarea stocului de aur al Băncii Naţionale.
Comform obiceiului rusesc, ca și în alte teritorii ocupate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Armata Roșie a emis și în România bancnote care aveau numele monedei naţionale. Convenţia de armistiţiu încheiată de România cu Puterile Aliate la 12 septembrie 1944 prevedea retragerea și răscumpărarea de către guvernul român a leilor emiși de Comandamentul Armatei Roșii. La 1 octombrie 1944, leii sovietici și-au încetat puterea circulatorie, iar retragerea din circulaţie s-a făcut prin preschimbarea lor la cursul 1 leu sovietic = 5 lei BNR.
Figuri celebre pe monedel României…
Imaginile reprezentate pe banii românești au exprimat nu numai metamorfozele identităţii naţionale, dar și evoluţiile politice care au influenţat ideologia oficială de-a lungul timpului. Aceste imagini au fost destinate a exprima încredere în instituţia emitentă, în economie și naţiune. Pe primele monede bătute conform Legii monetare din anul 1867 nu a fost figurată efigia Principelui Carol, deoarece Înalta Poartă, în calitate de putere suzerană a României, considera că o asemenea reprezentare ar semnifica afirmarea independenţei ţării.
Moneda de 20 lei din anul 1870, avea pe avers efigia Principelui Carol, cu legenda CAROL I DOMNUL ROMÂNIEI.
Pe perioada regalităţii, principal imagine de pe monede a fost aceea a regilor şi reginelor României. În perioada comunistă locul monarhilor l-au luat personalităţi istorice acceptate de partid precum Tudor Vladimirescu, Nicolae Bălcescu sau Alexandru Ioan Cuza. După revoluţia din 1989 pe bacnote au apărut şi personalităţi culturale precum Nicolae Iorga, Ion Creangă, Mihai Eminescu sau Constantin Brâncuşi.
În anul 2004 s-a emis ultima mare lege monetară, cea care a dus la denominarea leului cu patru zerouri.
Cert este faptul că din 1834 şi până în prezent moneda naţională a purtat şi poartă numele de leu! După denominarea leului a exist o perioadă în care moneda naţională a circulat în parale cu două nume, leu şi RON (Romanian New). Dar RON-ul nu a fost imprimat pe monede ci doar folosit în contabilităţi şi instrumente bancare în contrapondere cu ROL (Romanian Leu) vechea codificare a monedei naţionale.
Cam asta a fost, pe scurt, interesanta poveste a monedei naţionale!
Un articol de George Hodorogea
