Guvernul României va aloca 273 de milioane de euro judeţului Vâlcea, prin PNI ”Anghel Saligny”

498 0

Comunicat  de presă

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei  a finalizat lista obiectivelor de investiţii care vor primi finanţare prin Programul Național de Investiții  ”Anghel Saligny” pentru  Vâlcea şi alte trei judeţe. Astfel, la nivelul judeţului  Vâlcea, din totalul celor 163 solicitări, Guvernul României va finanţa 119 obiective, având o valoare totală de aproximativ 1,4 miliarde de lei, respectiv 273 de milioane de euro.

O parte dintre cele 89 de unităţi administrativ-teritoriale  vor primi fonduri pentru implementarea mai multor proiecte, în timp ce altele se regăsesc pe lista publicată de Ministerul  Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei cu un singur obiectiv de investiţii.  În funcţie de complexitatea lucrărilor pentru care au solicitat finanţare, primăriilor din Vâlcea le vor fi repartizate sume cuprinse între 4 şi 25 de milioane lei. 

Prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, administrațiile publice locale pot înființa şi extinde reţele de apă, canalizare şi gaze. Fondurile alocate de Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administrației, mai pot fi utilizate pentru reabilitarea drumurilor de interes local.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *