București, 1 august 2022. Opt din zece minori abuzați sexual sunt fete, potrivit datelor Fundației World Vision România. Pe parcursul anului școlar 2021 – 2022, 50 de adolescente din 18 comunități rurale din județul Ialomița au beneficiat de un program integrat de servicii de consiliere psihologică și juridică pentru a ști cum să recunoască semnele unui abuz, inclusiv cel psihologic, cât și cum pot preveni sau ieși dintr-o relație violentă. Totodată, pentru creșterea stimei de sine a fetelor, sesiunile au inclus o componentă vocațională, de dezvoltare personală și de educație.
„În rândul fetelor cu care am lucrat am întâlnit mai multe cazuri care se confruntă ori s-au confruntat cu violența în familie sau în cuplu. Am întâlnit fete care au crescut cu traume profunde și nu aveau cu cine să vorbească în propria comunitate despre suferințele lor. Unele au plâns la sfârșitul proiectului pentru că noi am fost singurii care le-am oferit un spațiu în care să se simtă complet în siguranță“, a declarat Elena Sava, psiholog World Vision România.
Serviciile de consiliere și de mentorat au fost susținute în cadrul programului “Tinerele din mediul rural, agenți ai schimbării” desfășurat de World Vision România în parteneriat cu Alka Group.
Specialiștii care au susținut sesiunile de informare cu fetele și familiile lor au fost asistenţi sociali, psihologi, reprezentanţi ai asociaţiilor cu expertiză în promovarea şi apărarea drepturilor femeilor, cât şi experţi din Poliţia Română şi Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane. De asemenea, în cadrul proiectului a fost realizată şi campania “Poate te place”, dedicată educării privind efectele violenţei asupra femeilor.
„Misiunea noastră a fost să mergem către adolescentele cu cea mai mare nevoie: care în comunitățile lor nu au persoane de încredere cu care să poată vorbi despre abuzurile prin care trec, despre problemele și lipsurile de zi cu zi, despre visurile și planurile lor de viitor. 76% dintre fetele din program ne-au mărturisit că au puține relații de apropiere și încredere cu ceilalți. Toate fetele au nevoie de un spațiu sigur, unde să fie consiliate și încurajate să evolueze, indiferent de ce-ar putea spune alte persoane din jurul lor. Ne dorim să dezvoltăm în continuare parteneriate în vederea extinderii proiectului, pentru că am văzut cât de mare este nevoia adolescentelor“, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.
Înainte de derularea proiectului, 74% dintre fete spuneau că sunt nemulțumite de sine (de anumite trăsături personale, își doreau să fie diferite de ceea ce sunt). În același timp, 78% dintre fete aveau un scăzut de autonomie, fiind extrem de preocupate că ar putea fi judecate de ceilalți.
După participarea la activitățile din program, 88% dintre adolescente au înregistrat o creștere a stării de bine psihologice.
„Am propus partenerilor noștri de la World Vision realizarea acestui proiect pilot plecând de la o nevoie pe care am identificat-o în cadrul Alka unde angajații noștri din zona productivă sunt preponderent femei care provin din mediul rural. Prin experiența avută cu angajatele noastre, de la rutina de igienă care este obligatorie în industria alimentară, până la aspecte mai personale din viața acestora pe care am ajuns să le cunoaștem, am conștientizat cât de importantă este educația timpurie și accesul la informații care să le deschidă perspectivele despre viață și faptul că nu trebuie sa accepte nicio formă de violență. Am avut ocazia să le cunoaștem pe tinerele din cadrul programului și a fost absolut impresionant să aflăm cât de mult le-a schimbat viața acest program. Dacă la începutul programului unele dintre ele refuzau chiar ideea de a participa la sesiuni de terapie psihologică, pe parcurs, discuțiile cu psihologii au reușit nu doar să le stabilizeze emoțional ci să le facă mai puternice și încrezătoare în forțele proprii.”, a declarat Viorela Rădoi, responsabil CSR Alka Group.
„Am avut surpriza să vină la noi fete care să ne spună că au pus capăt unor relații abuzive datorită consilierii pe care au primit-o de la noi. Alte fete au recunoscut că nu știau ce este HPV sau ne-au povestit de fete din comunitatea lor care au ajuns să fie traficate. Ne-au spus că acum se simt mai sigure pe ele să recunoască situațiile care le pot pune în același pericol“, a mai explicat psihologul Elena Sava.
De ce au beneficiat fetele de la sate:
- 376 sesiuni de consiliere (psihologică și educațională);
- 151 sesiuni de mentorat pentru orientarea în carieră;
- 8 sesiuni lunare de dezvoltare personală;
- 3 vizite realizate cu adolescentele în afara orașului (Academia de Studii Economice din București, Fabrica Alka și o vizită la un Escape Room – unde au avut activități de socializare);
- 169 sesiuni de meditații la discipline de Bacalaureat sau alte materii alese de fete.
„Pentru mine a fost una dintre cele mai bune sau chiar cea mai bună oportunitate din viața mea, mai ales pe partea de consiliere psihologică. M-am putut deschide. Am depășit limitele pe care mi le impusesem singură. Am reușit să ating niște praguri la care nici eu nu mă așteptam“, ne-a mărturisit Cristina, o tânără de 18 ani dintr-un sat din Ialomița.
Despre World Vision România
World Vision România este o organizație care desfășoară programe de educaţie, intervenție umanitară, dezvoltare și advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile și comunitățile, în scopul depășirii sărăciei și nedreptății. Fundația lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen. World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de țări din întreaga lume. În 30 de ani de prezență în România, am ajutat peste 500.000 de copii și adulți, în aproape 500 de comunități din 18 județe.