Parc fotovoltaic, ștrand nou și reabilitări de clădiri publice, la Drăgășani

638 0

Primarul orașului Drăgășani, Cristian Nedelcu are mai multe vești bune și proiecte de natură a schimba fața municipiului pe care îl conduce.

Unul din acestea este cu finanțare europeană și vizează un parc fotovoltaic întins pe o suprafață de 5 hectare. Acesta este necesar pentru obținerea energiei elecrice necesare iluminatului stradal, dar și pentru instituțiile publice locale.

Totodată, din bugetul local, edilul șef și-a propus să modernizeze și să dezvolte si segmentul de agrement al urbei. Drăgășenenii se vor putea bucura în viitor de un ștrand, proiect ce va fi făcut cu fonduri de la bugetul localității. De asemenea, vor fi achiziționate câteva autobuze destinate transportului local de pasageri.

În această perioadă, în Drăgășani, continuă lucrările de reabilitare și modernizare la Liceul Brătianu și la Spitalul Municipal, iar din toamnă se va lucra și la modernizarea cartierelor Rahova și Trandafirilor.

C.R.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *