„Tricolorii” vor să cucerească Germania!

721 0

Cei mai buni seniori de la tenis de masă merg cu gânduri mari la Campionatele Europene de la Munchen.

La nici două luni și jumătate de la operația suferită la coloană, Eliza Samara, multipla campioană europeană și singura medaliată a României la precedentele campionate continentale individuale,  este recuperată și în formă maximă.

„Sunt aptă mie la mie! Doctorul care m-a operat mi-a zis că nu mai am niciun fel de problemă, singura problemă este la cap. Când joci aproape un an cu dureri, încă ți-e teamă ca nu cumva să te ia din senin o altă durere” – Eliza Samara, componentă a lotului național de senioare de tenis de masă al României.

Câștigătoare a medaliei de bronz în proba de simplu la Europeanul de anul trecut de la Varșovia, anul acesta Eliza vrea cea mai strălucitoare medalie.

„Ca orice sportiv, vreau medalia de aur, dar la mine, oricare e binevenită. La Munchen îmi doresc în primul rând să mă bucur că joc din plăcere și fără dureri”– Eliza Samara, componentă a lotului național de senioare de tenis de masă al României.

Ovidiu Ionescu e convins că se va întoarce de la Europenele de la Munchen cu medalii.

 „Îmi doresc cât mai multe, acum obiectivul meu este una sau două medalii. Prioritar ar fi ca prima medalie să vină la dublu mixt și apoi totul să fie un bonus” – Ovidiu Ionescu, component al lotului național de seniori de tenis de masă al României. 

Deși are mulți ani de tenis de masă la cel mai înalt nivel, Ovidiu recunoaște că și acum are emoții înaintea fiecărei competiții la care participă.

 „Eu cred că atunci când nu mai simți nicio emoție trebuie să te lași. Atunci când intri la masă și nu simți fluturi în stomac sau cum se manifestă fiecare jucător, ar trebui să pui paleta și să mergi să te relaxezi. La mine, emoțiile sunt cele care mă ghidează și cele care îmi arată că sunt de fapt pregătit” – Ovidiu Ionescu, component al lotului național de seniori de tenis de masă al României.

La fel ca și colegii ei și Bernadette Szocs așteaptă cu nerăbdare să concureze la Munchen. Frumoasă sportivă vrea să se întoarcă din Germania cu 3 medalii și spune că cele mai mari șanse le are în probele de dublu mixt, acolo unde face pereche de ani buni cu Ovidiu Ionescu și la dublu feminin.

 „Am câștigat medalii la campionatele europene cu Ovidiu, dar de data aceasta îmi doresc să nu fie locul 3, să fie medalia de aur” – Bernadette Szocs, componentă a lotului național de senioare de tenis de masă al României. 

Și-au făcut caluculele pentru 6 medalii la Munchen

Campionatul European individual de seniori 2022 are loc între 13-21 august, la Munchen, în Germania. Sportivii români intră în cursa pentru medalii continentale în probele de simplu feminin, masculin, dublu feminin, masculin și mixt. La ediția de anul trecut de la Varșovia, Eliza Samara a obținut medalia de bronz în proba de simplu. Sportivii au dezvăluit și cu câte medalii ar putea să se întoarcă de la Munchen.

„Asta vorbeam cu colegii mei , 3 băieți, 3 fete, 6 medalii sau poate mai multe. Noi suntem în mare formă, suntem optimiști, jucăm bine. În Germania depinde de noi, de noroc, de tablou și de cât de bine suntem mental”– Eliza Samara, componentă a lotului național de senioare de tenis de masă al României.

Sportivii și antrenorii care vor reprezenta România la Campionatul European de la Munchen

Sportivii și antrenorii care reprezintă România la această competiție sunt: la feminin: Eliza Samara, Bernadette Szocs, Adina Diaconu, Andreea Dragoman, Irina Ciobanu, Tania Plăian. Antrenori: Viorel Filimon, Mihaela Steff.

La masculin: Ovidiu Ionescu, Cristian Pletea, Rareș Șipoș, Eduard Ionescu și Darius Movileanu. Antrenori: Andrei Filimon, Ionuț Seni. Doi dintre campionii europeni de la juniori, Eduard Ionescu și Darius Movileanu vor fi prezenți la acest campionat european de seniori. Ovidiu Ionescu are numai cuvinte de laudă pentru mai tinerii lui colegi.

„Am spus tuturor că tenisul de masă românesc are viitorul garantat. Sunt mândru de rezultatele pe care le-au obținut băieții, mai ales că unul dintre ei se numește chiar Ionescu. Multă lume m-a întrebat dacă Edi este fratele meu”  – Ovidiu Ionescu, component al lotului național de seniori de tenis de masă al României

 Sportivii români vor concura astfel:

Simplu feminin: Bernadette Szocs, Eliza Samara, Adina Diaconu, Andreea Dragoman, Irina Ciobanu, Tania Plăian

Simplu masculin: Ovidiu Ionescu, Cristian Pletea, Rareș Șipoș, Eduard Ionescu, Darius Movileanu.

Dublu feminin: Bernadette Szocs/Sofia Polcanova, Adina Diaconu/Maria Xiao, Eliza Samara/Andreea Dragoman.

Dublu masculin: Ovidiu Ionescu/Alvaro Robles, Eduard Ionescu/Daniel Berzosa, Cristian Pletea/Rareș Șipoș.

Dublu mixt: Daniel Hebesohn/Eliza Samara, Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *