Cum pregăteşte deputatul Eugen Neaţă o nouă lege

532 0

Pentru cei care nu ştiu realitatea, deşi Parlamentul României are 329 de deputați și 136 de senatori, doar câţiva dintre aceştia se ocupă cu redactarea unor noi texte legislative. De fapt sunt o mână de oameni la Senat şi alta la Camera Deputaţilor care ştiu să facă legi, deşi mai toţi parlamentarii sunt trecuţi în actele camerei din care fac parte ca autori ai unor amendamente sau legi. Realitatea este că aceştia semnează proiecte de legi redactate de colegi de ai lor, de fapt îşi pun doar o smenătură pe un act pe care poate de fapt nici nu-l citesc cu atenţie.
Unii dintre cei care au învăţat rapid să facă legi şi care au reuşit să creeze proiecte legislative devenite legi benefice unor comunităţi locale este deputatul social democrat Eugen Neaţă.
Deputatul a consultat organizaţii sindicale sau profesionale, cetăţeni, oameni din administraţiile locale şi, deseori, şi presa, pentru a afla despre unele probleme legislative ce pot fi îndreptate. Multe dintre legile sale au devenit extrem de utile, mai ales vâlcenilor. Oamenii au aflat direct de pe pagina sa de facebook despre ficare demers al său şi ficare succes legislativ dar au aflat mai ales despre cât de greu se face o lege, ce traseu birocratic trebuie să urmeze un proiect până la votul final din Plen şi apoi la promulgarea de către Preşedintele ţării.

La finele sătămânii trecute l-am găsit pe deputatul Eugen Neaţă la biroul din Râmnicu Vâlcea cu o masă plină de ciorne. Când un parlamentar are zeci de foi scrise de mână pentru un proiect legislativ este clar că s-a documentat serios, că nu face copy paste dupa pasaje din alte texte şi că nu plăteşte nişte funcţionari să-i facă lui treaba.
Ca de obicei, nu a vrut să anunţe ce face înainte de a depune proiectul legislativ. Ne-a rugat să păstrăm informaţia până va depune textul legii la Camera Deputaţilor şi în mod cert nu va dura mult până acest text va intra alături de altele redactate de el în procesul legislativ din care poate apărea o nouă lege bună.
Pentru PSD parlamentarul Eugen Neaţă este un important om de propagandă nu numai la nivel judeţean realizările sale parlamentare ajutând direct partidul şi la nivel naţional pentru obţinerea aprecierii electoratului. Cu doi ani înainte de alegeri, fiecare parlamentar social democrat activ poate înclina balanţa inclusiv pentru alegerile europarlamentare şi locale ce vor avea loc în 2024 nu numai pentru cele parlamentare.
Din păcate, pentru cele prezidenţiale a devenit clar că nu contează ce vor românii ci contează ce preşedinte decid partenerii strategici să avem.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *