În ultimele 24 de ore, angajații din cadrul ISU Vâlcea au gestionat 15 intervenții în situații de urgență: un incendiu, 12 solicitări SMURD și o misiune de asigurare măsuri PSI la un accident rutier

459 0

Echipajele operative ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență “General Magheru” al județului Vâlcea au fost prezente la datorie pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență produse la nivelul zonei de competență.

 

Dintre cele mai relevante misiuni, amintim:

 

Misiuni de stingere incendii

 

Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitați în această dimineață, la ora 06.39, pentru stingerea unui incendiu produs la un adăpost de animale, în localitatea Vulturești, sat Vulturești, județul Olt.

Pentru stingerea flăcărilor, la fața locului au acționat pompierii militari, din cadrul Detașamentului Drăgășani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.

Până la stingerea flăcărilor, au ars:

Suprastructura din lemn a fânarului, pe o suprafață de aproximativ 60 de mp. Și o magazie folosită pentru depozitarea bunurilor de uz gospodăresc. După aproximativ o oră de la sosirea echipajelor la locul intervenției, incendiul a fost lichidat, înainte ca flăcările să se propage și la alte bunuri situate în apropiere.

Cercetările preliminare, efectuate la fața locului, arată că flăcările s-ar fi declanșat în urma folosirii unei surse de aprindere în interiorul magaziei, fără respectarea regulilor de apărare impotriva incendiilor.

 

Intervenții SMURD

Membrii echipajelor SMURD au fost solicitaţi să intervină în ultimele 24 de ore, la 12 situaţii de urgenţă (șase traumatisme, cinci diverse afecțiuni medicale, un accident pe căile de comunicații).

 

În continuare, salvatorii vâlceni rămân mobilizați, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate.

 

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro

 

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *