Există și minuni! Un stelist a ajutat un dinamovist să obțină două titluri naționale

478 0

Gimnastica este unul dintre puținele sporturi în care rivalitatea istorică dintre cele două cluburi există doar pe hârtie, nu și în realitate.

Rivalitatea dintre Steaua și Dinamo e una istorică, dar există situații în sportul românesc când un antrenor stelist poate ajuta un sportiv dinamovist să cucerească două titluri de campion național. Acest lucru s-a întâmplat în weekend, la Regalul Gimnasticii Românești, de la Sala Polivalentă.

”În gimnastică chiar există foarte mult fairplay, nu există rivalitatea Dinamo-Steaua. Ne antrenăm toți împreună și cred că așa e frumos” – Marius Berbecar, antrenor Steaua și antrenorul coordonator al lotului național de gimnastică al României.

”Nu există rivalitate la noi, doar muncă în echipă și ne susținem, ne încurajăm unii pe alții. Toți lucrăm și muncim pentru același vis. Suntem o echipă” – Andrei Muntean, sportiv Dinamo, dublu campion național și component al lotului național de gimnastică al României.

”La gimnastică nu e rivalitate. Steaua, Dinamo, toți suntem în aceeași echipă pentru România, nu e rivalitate. N-are importanță, ne antrenăm toți în aceeași sală” – Robert Burtănete, sportiv Steaua, campion național cal cu mânere, component al lotului național de gimnastică.

Andrei Muntean a pierdut șirul titlurilor naționale

Dublu campion național, la sol și la paralele, dar și medaliat cu argint la inele, Andrei Muntean recunoaște că a pierdut numărul medaliilor cucerite în întrecerile interne.

”Sincer, nu știu câte titluri naționale am, dar știu că am 15 participări la Campionatul Național, inclusiv cele de la juniori. Însă pentru mine nu numerele contează, pentru că de fiecare dată mi-am dorit să câștig. D-asta muncesc, sper în continuare să obțin multe rezultate frumoase. Visez la o medalie la Mondiale sau, de ce nu, la Jocurile Olimpice” – Andrei Muntean, sportiv Dinamo, dublu campion național și component al lotului național de gimnastică al României.

Fost multiplu campion național și medaliat la Campionatele Europene, Marius Berbecar spune că ipostaza de antrenor este mult mai dificilă decât cea de sportiv.

”E mult mai greu. Când ești sportiv știi că depinzi de tine. Aici stresul e cumulat pentru fiecare dintre băieții pe care îi antrenezi. E mai greu, dar e o meserie frumoasă” – Marius Berbecar, antrenor Steaua și antrenorul coordonator al lotului național de gimnastică al României.

Robert Burtănete ascultă Eminem înaintea concursului

Campion național la cal cu mânere, Robert Burtănete are un ritual special înaintea concursurilor: ascultă la volum maxim melodiile lui Eminem într-o cască pe care o ține în ureche până la începerea încălzirii.

”Ascult muzică să mă motiveze. E de la Eminem, o ascult la maximum” – Robert Burtanete, sportiv Steaua, campion național cal cu mânere, component al lotului național de gimnastică.

El a sărbătorit victoria cu o ieșire la film. Doar după competițiile europene sau mondiale își permite să încalce regimul și să meargă la fast-food.

”Evit sucurile cu acid, fast food-urile înainte de concurs. Mai scap și eu după concurs. Ultima dată am scăpat după Europene. Am mâncat parcă un hamburger sau o pizza” – Robert Burtănete, sportiv Steaua, campion național cal cu mânere, component al lotului național de gimnastică.

Amalia Ghigoarță și-a încurajat adversarele de la sol

Nici în concursul feminin nu există rivalități. Campioană la sol, Amalia Ghigoarță a răgușit de cât le-a încurajat chiar pe rivalele sale din concurs.

”Aici nu există rivalitate. Suntem toate colege, ne înțelegem foarte bine, e normal să le încurajez” – Amalia Ghigoarță, campioană națională sol, componentă a lotului național de junioare.

Ea nu poate participa la Campionatele Mondiale, fiind încă junioară, dar va urmări cu sufletul la gură evoluțiile româncelor acolo. Și va striga în fața televizorului.

”Îmi pare rău că nu pot participa, dar cred că se vor descurca bine. Din instinct îmi vine să strig, să le încurajez” – Amalia Ghigoarță, campioană națională sol, componentă a lotului național de junioare.

Carmencita Constantin: ”Trăiesc la maximum emoțiile concursului”

Carmencita Constantin, președintele Federației Române de Gimnastică, a fost foarte mulțumită atât de organizarea concursului, cât și de evoluțiile sportivilor noștri, pe care i-a urmărit cu sufletul la gură.

”Sufletul meu e întotdeauna lipit de copii. Trăiesc la maximum, așa este. Mă bucur că acest concurs a fost un mijloc de verificare al sportivilor noștri, pentru că pentru noi asta contează, să-i vedem în condiții reale, de campionate mari, într-un concurs greu de amenajat și de realizat, pe podium, dar acasă. Am fost foarte fericită pentru că având sprijinul Primăriei Municipiului București am reușit să facem în sfârșit un concurs de tip show, un concurs în care publicul să se simtă bine uitându-se la performanța gimnaștilor. Trebuie să mulțumesc clubului Steaua care ne-a ajutat cu o divizie întreagă de militari. Nu reușeam să montăm într-o noapte fără acest sprijin absolut excepțional” – Carmencita Constantin, președintele Federației Române de Gimnastică.

Au fost trei zile de spectacol la Sala Polivalentă

Desfășurat de vineri până duminică, ”Regalul Gimnasticii Românești” a reunit cei mai buni gimnaști de la cluburile din țară, dar și din Bulgaria, Germania, Egipt și Serbia.

Retragerea din finalele pe aparate a Anei Maria Bărbosu, cea care dominase prima zi a concursului, câștigând trei titluri, a lăsat deschisă disputa pentru medaliile de aur la cele două competiții. Astfel, a strălucit campioana europeană de junioare, Amalia Ghigoarță, care a câștigat 3 medalii de aur la bârnă (13.367, la ROMGYM Trophy) și la sol (13.533, la ROMGYM Trophy și la Campionatul Național Open). La Campionatul Național Open finalele au fost câștigate de gimnaste de la CSA Steaua, LPS  Cetate Deva și CS Farul/ CSȘ Constanța.

La masculin, Andrei Muntean a câștigat 4 medalii de aur (două la naționale și două la ROMGYM) la sol și la paralele, iar Gabriel Burtănete 3 (aur la ROMGYM la sărituri și la cal, și aur la  sărituri la Campionatul Național). Răzvan Marc a dominat finala la bară la ambele competiții, iar Rafael Szabo și Robert Burtănete s-au impus la inele, respectiv, la cal cu mânere la Campionatul Național.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *