Ce viață de film! La 6 ani știa ascunzătorile braconierilor, la 9 ani a fost la un pas de înec!

469 0

Unul dintre cei mai tineri președinți de federație din România, Alexandru Micu, șeful yachtingului românesc, este și vicepreședintele Federației Europene de profil, dar și antrenor și lector universitar.

Aflat la al doilea mandat în fruntea Federației Române de Yachting, Alexandru Micu (40 de ani) și-a dedicat toată viața acestui sport ale cărui taine le-a deprins de la 3 ani, de când părinții săi, ambii antrenori de yachting, l-au învățat să meargă cu barca cu vele. Drept urmare, la la 6 ani făcea singur turul lacului Siutghiol, din Constanța! Toată ziua pe barcă, el a ajuns chiar să descopere ascunzătorile braconierilor!

”Cumva, m-am născut pe lacul Siutghiol. La 3 ani știam să merg cu optimistul, bineînțeles, la un nivel de începător. În jurul vârstei de 6 ani, părinții mei, amândoi antrenori de yachting, mă lăsau singur cu barca pe lac și știam absolut toate cotloanele lacului ăsta care nu e chiar mic, are în jur de 10 km lungime și aproximativ 3,5 km lățime în punctul lui cel mai lat. Știam inclusiv locurile în care braconierii tăiau canale în stuf pentru a se ascunde de poliție. Îmi lua cam o zi întreagă să fac o tură. Îmi aduc aminte că și în perioada în care eram sportiv de performanță aveam 3 antrenamente pe zi, de foarte multe ori ele erau legate, adică timpii de odihnă erau pe barcă, pe lac, așa că stăteam pe apă între 8 și 12 ore” – Alexandru Micu, președintele Federației Române de Yachting.

A fost la un pas de o tragedie

Chiar dacă era un sportiv antrenat, Alexandru Micu a trecut și prin momente critice din cauza lipsei de experiență.

”Aveam 9 ani și undeva la vreo 3 kilometri de baza noastră nautică am căzut în apă și în mintea mea am zis: <<nici un fel de problemă, voi înota până la barcă, și ce dacă e vânt tare?>> Nu s-a întâmplat așa, barca a fost luată mai departe de vânt, am zis acum o să înot și mai repede, să vezi cum ajung la barcă. Deja în mintea mea și vedeam numărul de brațe la care voi pune mâna pe partea laterală a bărcii. Numai că și de data aceasta s-a întâmplat să nu ajungă mâna unde am preconizat eu. Și barca era la o distanță dublu față de inițial. Drept pentru care am pierdut barca, a trebuit să înot. Apa era destul de rece, dar noi aveam echipament de protecție, adică vesta de salvare obligatorie la absolut oricine indiferent de cât de bun înotător este și aveam, de asemenea, neopren. Așa am reușit să supraviețuiesc practic unei perioade de aproape o oră într-o apă destul de rece, fără să fac ulterior hipotermie. Nu a fost plăcut. Am fost salvat la 3 metri de mal de tata, care în tot timpul acesta mă căuta pe apă” – Alexandru Micu, președintele Federației Române de Yachting.

Trecând de acest moment critic, Alexandru Micu și-a continuat antrenamentele și toată copilăria și tinerețea și-a petrecut-o efectiv pe apă.

”Când eram sportiv de performanță aveam 3 antrenamente pe zi, de foarte multe ori antrenamentele erau legate, adică timpii de odihnă erau pe barcă, pe lac și durau între 8 și 12 ore” – Alexandru Micu, președintele Federației Române de Yachting.

E „Președintele 4 în 1”!

Ajuns la 40 de ani, Micu se află în cel de-al doilea mandat de președinte al Federației Române de Yachting, este vicepreședintele Federației Europene, antrenor și lector universitar. Poate fi denumit ”Președintele 4 în 1”!

”Le combin pe toate destul de greu. E uneori la limită. Sunt foarte multe lucruri de organizat, uneori în federația noastră națională am probabil și de două trei ori mai mult de muncă decât în federația europeană, deși acolo noi trebuie să tratăm practic problemele tuturor membrilor noștri din Europa. Doar că acolo cumva situația financiară e mai bună, drept pentru care avem mai puține probleme. La Federația Națională avem un buget să spunem mai timid. E un buget timid, nu vrea să se arate cu totul și atunci automat și volumul de muncă din spate e mai mare, pentru că trebuie să găsim variante cu care să acoperim un necesar de resurse pe care noi nu-l avem” – Alexandru Micu, președintele Federației Române de Yachting.

Nu a renunțat de tot la antrenorat

Chiar dacă e mereu ocupat, președintele Federației Române de Yachting nu se poate rupe de antrenorat, așa că, atunci când timpul îi permite, mai antrenează sportivii de la clubul Wind Hunters din Constanța.

”Eu vin din partea de profesorat-antrenorat. Nu am cum să uit de unde vin. Am luat decizia de a-și antrena în continuare, chiar dacă nu o mai fac atât de intens cum o făceam acum 5-10 ani. Consider că sfaturile pe care le dă un antrenor nu trebuie să se rezume doar la yachting. Cred că un antrenor trebuie să depășească un  pic granița sportului și să ofere câteva sfaturi de viață, despre cum să se poarte în familie, ce conduită să aibă în viață și în societate cel pe care îl antrenezi” – Alexandru Micu, președintele Federației Române de Yachting.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *